Barajul Gura Apelor a fost construit în anii 1970 – 1980, în Retezat, iar potrivit hidrologilor, dacă lacul artificial nu ar fi fost existat, în 1999, Hunedoara ar fi asistat la unul dintre cele mai mari dezastre din istoria ei.
Cel mai important episod din istoria lacului din Retezat, inaugurat în 16 aprilie 1986 ca parte a amenajării hidroenergetice din Retezat şi Ţara Haţegului, s-a petrecut în vara anului 1999. Atunci a avut loc cea mai mare tragedie provocată de viituri în zona Retezatului, soldată cu 14 morţi.
În 12 – 14 iulie 1999, în masivele Retezat, Godeanu şi Ţarcu au avut loc ploi intense, care au provocat viituri, al căror vârf, înregistrat în dimineaţa de 12 iulie 1999, a însemnat un debit de peste 1000 metri cubi de apă pe secundă. „Caracterul violent al precipitaţiilor din noaptea de 11/12 iulie 1999 a provocat o torenţialitate fără precedent în întreaga parte montană a văii Râului Mare şi pe afluenţii acestuia. În secţiunea coloniei din avalul barajului Gura Apelor s-au produs patru torenţi principali, dintre care cel mai violent a fost cel din dreptul locuinţelor coloniei. Torentul a spălat deluviul până la rocă, a dezrădăcinat copaci şi a târât totul pe platforma locuită a coloniei. Copaci şi bolovani imenşi au izbit şi străpuns dintr-o parte în alta pereţii a două barăci locuite, situate în dreptul torentului. Au fost omorâţi 14 oameni, printre care au fost şi copii. Nenorocirea s-a produs în timpul nopţii de 11/12 iulie 1999, moment în care toată lumea dormea, reacţia de apărare împotriva dezastrului fiind practic nulă”, scria inginerul Augustin Vlaiconi, în articolul „Viitura din iulie 1999 produsă în Retezat”, publicat în revista de specialitate Energetica.
Lacul a salvat Hunedoara
Potrivit relatărilor inginerului, pe drumul de acces de la Brazi la barajul Gura Apelor s-au produs numeroase blocaje, care au împiedicat sosirea în timp util a echipelor de intervenţii. Zona de albie din avalul Coloniei a fost complet acoperită de torentul de pe Pârâul Negru, apa fiind deviată pe traseul şoselei de acces şi aceasta supraînălţată cu circa un metru de aluviuni. De asemenea, podul peste Râul Mare din avalul coloniei a fost complet blocat cu aluviuni, informa inginerul Augustin Vlaiconi.
„În lipsa barajului Gura Apelor, acest debit de 1345 metri pe secundă nu ar fi putut fi tranzitat fără a se produce inundaţii catastrofale cu pierderi materiale şi umane greu de estimat. Efectele dezastrului s-ar fi extins la toată populaţia şi la obiectivele sociale şi economice amplasate pe lunca Râului Mare şi a Streiului până la vărsarea în Mureş, pe sectorul Brazi – Simeria”, scria autorul articolul „Viitura din iulie 1999 produsă în Retezat”.
Povestea construirii barajului din Retezat, situat în zona Lăpuşnic din Retezat, a început în 1974, când statul român a decis, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 759, amenajrea hidroenergetică a Râului Mare – Retezat, care avea să cuprindă barajul Gura Apelor, hidrocentrala subterană Retezat şi hidrocentrala Clopotiva. Un an mai târziu au început lucrările la baraj. „După aproape 11 ani de activitate, în care s-au dăltuit în granitul munţilor zeci de kilometri de galerii şi s-au înălţat în calea apelor un baraj de anrocamente şi miez de argilă, cel mai mare din Europa, la 16 aprilie 1986, îşi închide porţile galeria de deviere şi apele Râului Mare Retezat sunt zăgăduite. Atunci a început acumularea apelor în lacul care va avea în final un volum de peste 210 milioane metri cubi de apă şi o suprafaţă de 420 de hectare”, informa Hidroconstrucţia. O lună mai târziu a fost pusă în funcţiune uzina hidroenergetică Retezat cu o putere de 335 MW şi apoi Centrala de la Clopotiva, de 14 MW, situată în aval.