Mănăstirea Jieţ, un loc al lui Dumnezeu

Frumuseţile Văii Jiului le descoperi în natură, în locurile îndepărtate de centrele urbane, acolo unde puterea omului nu o depăşeşte pe cea a naturii. Un astfel de loc descoperim în drumul nostru spre Voineasa.
Manastirea JietCheile Jieţului ne desoperă în faţa ochilor peisaje de o frumuseţe rară, aici, natura parcă te îmbrăţişează şi te adaposteşte printre frumuseţile ei, asemeni unei gazde bune. Drumul şerpuit continuă printre brazi şi munţi, liniştea devine tot mai adâncă cu fiecare pas făcut spre inima naturii şi, ca de nicăieri îţi apare în cale un vestigiu menit parcă să fie loc de popas pentru fiecare trecător. Este un loc al lui Dumnezeu, un loc unde te simţi mai apropape de divinitate nu doar pentru că te afli la înalţime ci şi pentru că tot ceea ce te înconjoară te face să priveşti spre cer şi să te laşi cuprins de emoţia Creatorului.
Situată în inima munţilor, Mănăstirea Jieţ, este loc de închinăciune şi reculegere, un loc în care credincioşii pot lega sau întării relaţia cu Dumnezeu. Dacă frumuseţea locului sădeşte linişte în suflet fiecăruia, acest lăcaş are parcă menirea să lumineze şi să binecuvânteze drumul celor aflaţi în trecere.
Mănăstirea este un omagiu adus lui Dumnezeu din partea lui Nicolae Gui. În calitate de ctitor al mănăstirii, acesta a dorit să mulţumească în acest fel pentru binefacerile pe care Dumnezei i le-a adus de-a lungul vieţii.
Este de ajuns să poposeşti o clipă, să spui o rugaciune şi apoi drumul îţi va continua într-o linişte care îţi va ţine sufletul plin mult timp.
Dumnezeu în măreţia Sa ne-a demonstrat în repetate rânduri că prin puterea pe care o pune în oameni poate face totul posibil, la fel este şi în cazul Sfintei Mănăstiri Jieţ care poposeşte departe printre brazii munţilor, într-un loc sălbatic unde omul devine una cu natura.

 



« (Știre anterioară)
(Următoarea știre) »