Lidl pregăteşte construcţia hipermarketului din Hunedoara
Fostele clădiri aflate pe terenul preluat de Lidl de la Primăria Hunedoara au intrat în demolare, pentru ca ulterior să poată începe construcţia unui hipermarket şi a unei staţii de carburanţi.
Compania Lidl pregăteşte construcţia unui hipermarket pe centura municipiului Hunedoara, însă înainte ca lucrările să poată începe, clădirile care au aparţinut primăriei, situate pe terenul achiziţionat de Lidl, trebuie demolate. „A fost emisă autorizaţia de demolare pentru clădirile de pe terenul respectiv, autorizaţie care este valabilă un an”, a informat Primăria Hunedoara.
Terenul de aproximativ 4.000 de metri pătraţi va fi ecologizat apoi, iar ulterior aici va fi construit un hipermarket, o parcare şi o staţie de carburanţi. „Prin documentaţie se propune realizarea unei construcţii cu regim de înălţime parter, având suprafaţa totală de 2007 metri pătraţi şi a unei staţii de alimentare cu carburanţi, având suprafaţa construită de 346 metri pătraţi, pe terenul situat în intravilanul localităţii, la intersecţia dintre Bulevardul Traian şi Bulevardul Mihai Viteazu, proprietate privată a solicitantului. Adiacent accesului principal se vor amenaja 100 de locuri de parcare aferente magazinului”, a informat Primăria Hunedoara. Terenul pe care vor fi amplasate construcţiile a fost cedat de administraţia locală societăţii Lidl, în schimbul unui teren învecinat cu o suprafaţă similară şi a sumei de 200.000 de euro.