joi, martie 12th, 2015

 

Lupeni: Bărbat atacat în plină stradă de doi necunoscuţi

Un bărbat  in vârstă de 46 de ani din Lupeni a fost atacat în plină stradă de doi necunoscuți. Victima a povestit polițiștilor că în jurul orei 20.20, în timp ce se afla pe strada Spiru Haret,din acelaşi municipiu, a fost acostat de doua persoane necunoscute, care l-au imobilizat şi i-au sustras un telefon mobil şi un portofel, în care avea carduri bancare şi suma de 100 lei. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie. Poliţiştii au reuşit să în identifice pe cei doi tâlhari. Bărbații auCItește mai departe


Doi poliţişti din Petrila au fost medaliaţi la campionatul de judo al MAI

Poliţiştii Alexandru Scafariu şi Valentin Neagu din Petrila au obţinut medalii de bronz la Campionatul de Judo al Ministerului Afacerilor Interne. Doi poliţişti din Petrila se numără printre laureaţii campionatului de Judo al Ministerului Afacerilor Interne, organizat în Sala Sporturilor din municipiul Deva. „Alexandru Scafariu (Poliţia Oraşului Petrila) a obţinut locul III la categoria 35-45 ani, sub 100 de kg, Petru Achim (Serviciul Acţiuni Speciale Hunedoara) a obţinut locul III la categoria 35-45 de ani, peste 80 de kg, Călin Filipescu (Serviciul Acţiuni Speciale Hunedoara) a obţinut locul III laCItește mai departe


Accident grav pe Dealul Haţegului, în cea mai periculoasă zonă de pe DN 66

Un accident grav s-a petrecut în această seară pe Drumul Naţional 66, la intrarea în oraşul Haţeg. Doi oameni au ajuns la spital, răniţi în urma impactului dintre două autoturisme. Accidentul rutier, soldat cu doi răniţi, a avut loc în această seară la intrarea în Haţeg, într-o curbă a dealului. Potrivit poliţiştilor, şoferul uneia dintre cele două maşini implicate în coliziune, în timp ce urca panta, a intrat într-o depăşire neregulamentară şi a izbit frontal un autoturism care circula din sens opus. Ambele maşini au ieşit în decor. În urmaCItește mai departe


Deva:Pieton decedat in urma unui accident rutier

Pe strada Mihai Eminescu, din Deva,s-a produs un accident rutier soldat cu moartea unui bărbat în vârstă de 71 de ani. Conform declaratiilor purtatorului de cuvant IPJ,Bogdan Nitu: ”În data de 12.03.2015, în jurul orei 15:30, o femeie în vârstă de 65 de ani, din municipiul Deva, care conducea un autoturism pe strada Mihai Eminescu, din același municipiu, pe banda I de circulație, dinspre Casa de Cultură spre Parcul Bejan, dupa intersecția cu Aleea Florilor a pierdut controlul asupra volanului autoturismului, a pătruns pe trotuar și a accidentat grav un bărbat înCItește mai departe


Dacă eşti hunedorean şi fotografiezi un avion, eşti premiat

Totul face parte dintr-o campanie demarată de Aeroportul Internaţional Sibiu care deserveşte şi judeţul Hunedoara, iar acţiunea derulată până în mai 2015, urmăreşte să se apropie de comunitate. Astfel, Aeroportul Internațional SIBIU va încuraja comunitatea să se implice activ în fotografierea aeronavelor care decolează sau aterizează în Sibiu. „Campania se va desfășura la nivel regional, în perioada 12.03.2015, începând cu ora 16,00 — 03.05.2015, până la ora 23,59. La această Campanie poate participa orice persoană fizică, cetățean român, cu vârstă de minim 18 ani împliniți până la dată de startCItește mai departe


Noua conducere a PNL Petrila – Lista membrilor Comitetului Local Executiv al Organizației Orasenesti

Miercuri, 11 martie 2015, la Petrila a fost constituit Comitetul Local Executiv (CLEx) al PNL, un organism politic nou ce va asigura conducerea organizatiei Orasenesti PNL Petrila, alaturi de Biroul Politic Local (BPL al PNL), comasat paritar, rezultat in urma unificarii dintre vechiul PNL si vechiul PDL. Format din 19 membrii, CLEx al PNL Petrila este condus de 2 copresedinti si este alcatuit din 12 membrii ai fostului PNL si 7 membrii ai fostului PDL, la care se adauga si membrii supleanti din partea fiecarui partid fuzionat, acestia fiind aprobatiCItește mai departe


Laura Chinci este noul administrator public al municipiului Deva

Laura Chinci este noul city-manager al municipiului Deva. Ea a trecut probele concursului organizat de Primăria Deva, proces finalizat astăzi şi va ocupa postul lăsat vacant prin demisia lui Mihai Mica. Din luna noiembrie a anului trecut, postul de city-manager (administrator public) al municipiului Deva a rămas vacant, în urma demisiei lui Mihai Mica. Primăria Deva a scos postul la concurs, iar în urma evaluărilor, examenul a fost promovat de Laura Chinci, fost consilier al primarului Devei, Petru Mărginean. Din comisia de examinare au făcut parte Ovidiu Moş, viceprimar alCItește mai departe


Fata de aur din Şoimuş: Florentina Marincu a fost premiată în Deva

Atleta Florentina Marincu (18 ani) şi antrenorul său, Nicolae Alexe, au fost astăzi invitaţii speciali ai ceremoniei organizate la Primăria Deva. Florentina Marincu a fost premiată pentru medalia de bronz obţinută la Campionatele Europene de Atletism, organizate în Praga. Consiliul local Deva a decis acordarea unei recompense în valoare de 4.000 de lei pentru atleta de la Colegiul Naţional Sportiv Cetate şi a unui premiu de 2.000 de lei profesorului Nicolae Alexe. Florentina a primit un buchet de flori de la fostul campion mondial la box, hunedoreanul Mihai Leu. „ÎnCItește mai departe


Ultima şansă pentru Cornel Resmeriţă să vină acasă înainte de Paşte

Primarul suspendat al Lupeniului, Cornel Resmeriţă mai are o şansă să scape de arestul preventiv în care se află. Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizează, vineri, contestaţia formulată  la decizia de prelungire a măsurii arestului preventiv de patru dintre inculpaţii din Dosarul „Gala Bute”, inclusiv Resmeriţă. La începutul acestei luni, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis prelungirea, cu încă 30 de zile, a măsurii arestului preventivpentru primarul Cornel Resmeriţă, alături de fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, Tudor Breazu – administratorulCItește mai departe


Cornul şi laptele ar putea să dispară de pe mesele şcolarilor hunedoreni. Vezi de ce!

Aproape 42.000 de elevi din judeţul Hunedoara riscă să rămână fără cornul şi laptele primit zilnic la şcoală, la fel ca şi ceilalţi elevi din România care beneficiază de acest program. Semnalul de alarmă a fost tras de Ciprian Ciucu, director de programe în cadrul Centrului Român de Politici Europene (CRPE), cu ocazia prezentării unui raport pe această temă. Ciucu a precizat că, pentru a deconta mai departe la Uniunea Europeană țara noastră ar trebui să se alinieze la inițiativa europeană similară și să elaboreze cât mai repede o strategieCItește mai departe


Monica Iacob – Ridzi, cazată în „aripa” femeilor de la Jilava

După ce în presă au apărut informaţii conform cărora fostul ministru al Tineretului şi Sportului ar sta, în Spitalul Penitenciar Jilava, în fostul salon al generalului de armată comunist Victor Atanasie Stănculescu, oficialii penitenciarului vin cu precizări. Potrivit comisarului şef de penitenciare Daniela Popescu, purtător de cuvânt Penitenciarul Spital Bucureşti Jilava, „cazarea persoanelor private de libertate, internate în penitenciarul-spital, se realizează cu respectarea tuturor criteriilor de separaţie, inclusiv cele de gen. Precizăm că femeile și bărbații, internați în penitenciarul- spital,  sunt cazați separat, în secții  medicale și clădiri diferite”. Sursa citată a mai precizatCItește mai departe


Ministrul Liviu Pop, la Deva: “Disponibilizaţii de la CEH vor primi salarii compensatorii”

Ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă organizată la Deva, că angajaţii din Complexul Energetic Hunedoara care vor fi vizaţi de disponibilizările colective, în cazul în care acestea vor avea loc, vor primi salarii compensatorii. Ministrul delegat pentru Dialog Social s-a aflat astăzi în judeţul Hunedoara. El a a declarat că, spre deosebire de angajaţii altor companii de stat care nu au mai primit salariile compensatorii la care aveau dreptul, în urma disponibilizărilor colective din ultimii ani, cei care lucrează în Complexul EnergeticCItește mai departe


Investiţiile celor de la SC Apa Serv Valea Jiului SA îşi arată eficienţa

Topirea zăpezilor şi vremea schimbătoare din ultima perioadă nu au blocat funcţionarea operatorului de apă şi canal din Valea Jiului. Pe lângă problemele cauzate de natură, specifice acestei perioade, cei de la Apa Serv Valea Jiului, au avut probleme cauzate şi de cei care exploatează masa lemnoasă în zonă şi, care în activitatea lor trag buştenii prin albia râurilor determinând ca apa care ajunge în bazinele de captare să înregistreze o turibiditate ridicată. Pe baza fondurilor venite de la Uniunea Europeană, SC Apa Serv Valea Jiului SA , a derulatCItește mai departe


Razie la Aninoasa  

O acţiune de control efectuată de furnizorul de electricitate împreună cu jandarmii hunedoreni are loc la această oră în localitatea Aninoasa. Vizaţi sunt locuitorii cartierului de la Iscroni care s-au branşat ilegal la reţeaua de energie electrică, dar şi alţi consumatori din localitate cu care angajaţii firmei de electricitate au mai avut de furcă şi în trecut. Cei prinsi în neregulă sunt debranşaţi şi li se întocmesc dosare penale pentru furt.


Bărbat din Petrosani, prins beat la volan în miez de noapte

 La data de 11.03.2015, în jurul orei 01:00, poliţiştii Biroului Rutier Petroşani au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 32 de ani, din municipiul Petroşani, care conducea un autoturism pe strada Lunca, din municipiul  Petroșani,fiind sub influenţa alcoolului. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Petrosani unde i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În  cauza a fost întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectulCItește mai departe


LEGEA Grapa – SPAIMA ADOLESCENȚILOR petrecăreți: Accesul minorilor în baruri și cluburi numai însoțiți de părinți

Propunerea de lege a senatorului PNL Sebastian Grapa care stipulează ca accesul minorilor in baruri, cluburi si discoteci se poate face numai daca aceștia sunt insotiți de părinți sau tutore a primit, marți, aviz favorabil de la Comisia juridică a Senatului, informează Agerpres. „Prevederea asta cred ca e foarte in regula, dar in principiu (este vorba despre – n.r.) niste reglementari care sa vizeze protectia minorilor in fata diferitelor provocari care, din ce in ce mai mult, apar in societatea romaneasca, o societate care s-a deschis, avem un alt contactCItește mai departe


Hunedorenii sunt invitaţi să militeze pentru salvarea pădurii din Brad

Zeci de hunedoreni îşi vor da întâlnire duminică, în faţa bisericii ortodoxe din Brad, pentru a atrage atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă defrişările de pădure care au loc la marginea municipiului, în zona Sanatoriului de Pneumoftiziologie. Hunedorenii sunt invitaţi să se alăture demersului împotriva tăierilor de pădure din Brad, într-o acţiune organizată de mai mulţi brădeni, duminică de la ora 10:30. Locul de întâlnire este Biserica Ortodoxă „Maica Domnului” din Brad, de unde se hunedorenii vor pleca spre zona unde au avut loc defrişările. „Este vorba de oCItește mai departe


Vezi LISTA inculpaţilor cercetaţi de procurori în dosarul “regelui asfaltului din Banat”!

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații (aflați în stare de reținere) Cornu Georgică sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani, precum și față de inculpații Nicula Marius-Petrișor, Țunea Daniel-Moise, Guran Petru Ioan, Sahanovschi Tudor, Onescu Minuc, Popa Ion, Pup Matei-Marinel, Cristescu Florin, Danci Gavrilă, Teleșpan Valeriu, Herbei Marinică — Gligor, Mureșan Cornel, Olariu Cristian — Ionel, Romanescu Claudiu-Grigore, Vîrvoreanu Constantin, Andrica Cornel, Andrica Marioara, Iordache Adrian — Daniel, sub aspectul săvârșirii infracțiunii deCItește mai departe


Cum să îți cureți smartphone-ul

Smartphone-ul este unul dintre cele mai folosite obiecte, așa că nu este de mirare că este plin de germeni. Află cum să îl cureți fără să îl strici. Smartphone-urile se află pe lista celor mai murdare obiecte pe care le atingem într-o zi. Multe teste au arătat chiar că au mai mulți microbi decât capacele de toaletă. Pentru a te proteja de bacterii și viruși, trebuie să îl cureți zilnic. Instrumente de care ai nevoie Nu ai nevoie de foarte multe produse pentru a-ți curăța smarphone-ul. Îți trebuie, în primulCItește mai departe


Poliţiştii au confiscat detectorul de metale deţinut ilegal de un hunedorean

Un bărbat din comuna Certeju de Sus este anchetat penal pentru deţinerea şi punerea în vânzare a unui detector de metale. Poliţiştii au confiscat detectorul de metale pe care un bărbat din comuna Certeju de Sus a încercat să îl pună în vânzare, pe Internet. „Poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un hunedorenaul deţinea, fără autorizaţia prevăzută de lege, un detector de metale, pe care îl oferea spre vânzare pe diferite site-uri comerciale, cu preţul de 80 de euro. Poliţiştii au dispus ridicarea în vederea confiscăriiCItește mai departe


Curăţenie generală în Petroşani

Zeci de angajaţi înarmaţi cu lopeţi şi mături au ieşit la curăţenia de primăvară demarată de municipalitate în întreg Petroşaniul.  Angajaţii firmei de salubritate, cei care prestează muncă în folosul comunităţii în baza ajutoarelor sociale dar şi cei cu amenzi transformate de instanţe în muncă, au fost scoşi de municipalitate la igienizarea localităţii. Astfel, în toate cartierele din localitate muncitorii vor face curăţenie chiar dacă nu va ţine pentru mult timp. „Sunt mai multe echipe împărţite pe DN 66, în cartierul Aeroport ori Centrul civic şi dacă vremea ţine cuCItește mai departe


Cupa Veteranilor la Straja

Vârstnicii se întrec la schi în Straja, într-o competiţie la fel de veche precum staţiunea. La ediţia care debutează încă de mâine-vineri sunt aşteptaţi sute de pasionaţi ai schiului. Pârtiile din Staţiunea Straja sunt în stare foarte bună iar întrecerea celor mai experimentaţi schiori se anunţă a fi aprigă. Startul are loc duminică, însă seniorii se întâlnesc de vineri în staţiune, atât pentru antrenamente cât mai ales pentru a se vedea după un an lung de pauză. Întrecerea veteranilor este o atracţie pentru toţi turiştii, pentru că au parte deCItește mai departe


STAREA PÂRTIILOR DIN STATIUNILE VAII JIULUI, ASTAZI 12.03.2015

Starea pârtiilor în stațiunile Straja și Parâng, actualizare efectuată la ora 06.00. Straja   Straja –se schiază bine Lupului – se schiază bine Lupului II- se schiază bine Canal –se schiază bine Canal II -se schiază bine Sfântu Gheorghe-se schiază bine Platoul Soarelui- se schiază bine Telegondolă –se schiază  bine Platoul Constantinescu-se schiază bine Mutu-se schiază bine Şcoală-se schiază foarte bine   Parâng B – se schiază bine Telescaun – se schiază accpetabil Poiană- nu se poate schia Spre Saivane – nu se poate schia


Iubire

Iubeşti – când ulciorul de-aramă se umple pe rând, de la sine aproape, de flori şi de toamnă, de foc, de-anotimpul din vine. Iubeşti – când suavă icoana ce-ţi faci, în durere prin veac o tii înrămată, ca-n rana străvechiului verde copac. Iubeşti – când sub timpuri prin sumbre vâltori, unde nu ajung sorii, te-avânţi să culegi printre umbre bălaiul surâs al comorii. Iubeşti – când simţiri se deşteaptă că-n lume doar inima este, că-n drumuri la capăt te-aşteaptă nu moartea, ci altă poveste. Iubeşti – când întreaga făptură, cuCItește mai departe


Nicolae Iorga

Când va fi să mori nu te uita la întunericul dinainte, ci la lumina ce laşi în urmă. Şi te vei stinge cu zâmbetul pe buze.


Amplasarea aparatelor radar în data de 12.03.2015

DN 7 Deva – Sântuhalm – Simeria DJ 687 Cristur – Hunedoara DJ 687 Hunedoara – Hăşdat DN 66 Călan – Băcia DN7 Mintia – Veţel DN7 Veţel – Leşnic DN7 Leşnic – Săcămaş DN7 Ilia – Gurasada DN7 Gurasada – Burjuc DN7 Burjuc-Zam Deva, Calea Zarand; Sântuhalm; DN 76 Căinelul de Jos – Bejan Uricani pe DN 66A, str. Muncii