Ultima şansă pentru Cornel Resmeriţă să vină acasă înainte de Paşte
Primarul suspendat al Lupeniului, Cornel Resmeriţă mai are o şansă să scape de arestul preventiv în care se află. Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizează, vineri, contestaţia formulată la decizia de prelungire a măsurii arestului preventiv de patru dintre inculpaţii din Dosarul „Gala Bute”, inclusiv Resmeriţă.
La începutul acestei luni, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis prelungirea, cu încă 30 de zile, a măsurii arestului preventivpentru primarul Cornel Resmeriţă, alături de fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, Tudor Breazu – administratorul moşiei de la Nana al ex-ministrului Elena Udrea,în timp ce pentru fostul director din cadrul MDRT Nastasia Gheorghe s-a dispus prelungirea măsurii arestului la domiciliu, la fel ca şi în cazul lui Ştefan Lungu, ex-consilier personal al Elenei Udrea. Decizia magistraţilor a fost însă contestată, iar vineri urmează să se dea o soluţie definitivă în acest caz.
Cornel Resmeriţă este cercetat de procurorii DNA după ce ar fi primit „cu dedicaţie” fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului MDRT, condus de Elena Udrea, pe care le-a direcţionat către Termogaz Company, societate controlată de Adrian Gărdean, în baza unui contract supraevaluat. Primarului suspendat din Lupeni i se impută un prejudiciu de peste 2,5 milioane de lei. Procurorii au mai instituit şi sechestru asigurător pe bunurile lui Cornel Resmeriţă.