Una dintre primele rugăciuni pe care orice creştin le învaţă în familie, la şcoală sau biserică este „Tatăl Nostru“. Puţini ştiu însă că aşa-numita Rugăciune Domnească a fost lăsată chiar de către Iisus, că există variante diferite pentru ortodocşi şi catolici şi care sunt înţelesurile ascunse ale fiecărui vers în parte.

Echipa „Adevărul” a discutat cu doi preoţi care au studiat foarte bine această rugăciune despre însemnătatea textului.

Preotul Jean Ion, care slujeşte la Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanţa, spune că rugăciunea are o origine divină, iar textul ei integral s-a păstrat în Evanghelia Sfântului Matei (VI, 9-13) şi, într-o versiune prescurtată, în Evanghelia Sfântului Luca (XI, 1-4).

În ce context a apărut „Tatăl Nostru”

Iată cum sună versiunea integrală:

„Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, 

Sfinţească-se numele Tău; 

Vie împărăţia Ta; 

Facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. 

Pâinea noastră cea spre fiinţă Dă-ne-o nouă astăzi; 

Şi ne iartă nouă greşelile noastre,

Precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; 

Şi nu ne duce pe noi în ispită, 

Ci ne izbăveşte de cel rău. 

Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!” (Matei 6, 9-13)  

Părintele ortodox spune că însuşi Iisus Hristos a rostit această rugăciune la rugămintea unui apostol: „Doamne, învaţă-ne şi pe noi să ne rugăm” (Luca 11, 1). Când rostim această rugaciune, grăim înseşi cuvintele Mântuitorului; de aceea se numeşte Rugăciunea Domnească.

  Preotul Jean Ion de la Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanţa. FOTO Arhiva personală J.I.

„Rugăciunea Domnească se deosebeşte de celelalte rugăciuni prin puterea ei (prin ea ne rugăm împreună cu Iisus Hristos), prin uşurinţa de a fi înţeleasă (ea este rugăciunea oricui crede în Dumnezeu, pe cât este de restrânsă în cuvinte, pe atât este de cuprinzătoare în sens) şi prin bogăţia cugetărilor ei (avem cereri pentru toate trebuinţele sufleteşti şi trupeşti). Prin această rugăciune, Domnul ne învaţă să ne rugăm pentru toată lumea, nu doar pentru noi”, a explicat pentru Adevărul preotul Jean Ion.

Când trebuie rostită rugăciunea

Un creştin ortodox trebuie să rostească „Tatăl Nostru” seara în faţa icoanei, dimineaţa, înainte şi după masă, în timpul zilei şi oricând are nevoie de ajutorul Domnului. 

  Ea este nelipsită din cultul Bisericii Ortodoxe şi nu există slujbă care să nu o conţină. De obicei, preoţii o rostesc la început, iar la Sfânta Liturghie ea este rostită de toţi cei aflaţi în biserică.  

Preotul Jean Ion spune că Rugăciunea Domnească are trei părţi: chemarea, cererile şi încheierea. „Chemarea o reprezintă invocaţia: „Tatăl nostru, Care eşti în ceruri”. În Sfânta Scriptură sunt mii de rugăciuni, dar nu aflăm nici una care să-L numească pe Dumnezeu Tată. Copilul numeşte tată pe cel căruia îi datorează viaţa, iar noi numim Tată pe Dumnezeu, fiindcă El este Făcătorul nostru (Deut. 32, 6). Dumnezeu vrea să fie iubit, de aceea îngăduie să fie numit Tată. Zicem „Tatăl nostru”, nu „Tatăl meu”, pentru că noi toţi suntem fraţi şi ne rugăm unii pentru alţii. Cuvântul „nostru” netezeşte toate nepotrivirile şi deosebirile de stare şi de avere şi face, deopotrivă, pe cel sărac la fel cu cel bogat, pe cel bolnav la fel cu cel sănătos şi pe cel supus la fel cu cel ce stăpâneşte”, susţine părintele.   

Cum sunt explicate cererile de către Biserica Ortodoxă

Cuvintele „Vie împărăţia Ta” nu sunt legate de ideea de viaţă, ci mai degrabă creştinul se roagă să fie făcut moştenitor al împărăţiei lui Dumnezeu. 

  „O altă rugăciune este: „Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă, astăzi”. Adică, dă-ne tot ce ne trebuie pentru întreţinerea vieţii trupeşti şi sufleteşti. Această cerere este liantul dintre cele trei cereri de mai inainte, privitoare la mărirea, împărăţia şi voia Tatălui ceresc, de celelalte patru, care urmează şi care ne privesc pe noi.

Pâinea este  hrana cea mai trebuincioasă; iar în cuvântul pâine se cuprind toate cele trebuitoare ca să ne păstrăm viaţa noastră în lumea aceasta; atât în ce priveşte hrana, cât şi alte lucruri de care avem nevoie ca să trăim. Prin „pâinea” pe care o cerem în Rugăciunea Domnească trebuie să înţelegem nu numai pâinea cea trupească, ci şi cea sufletească, adică cunoaşterea şi înţelegerea Evangheliei, şi Sfânta Euharistie, adică împărtăşirea cu Sfântul Trup şi Sânge al Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.    “Pâinea noastră cea de toate zilele” sau „pâinea noastră cea spre fiinţă”? Indiferent de traducerea pe care o alegem, „pâinea” pe care o cerem Tatălui trebuie înţeleasă atât în sensul ei material, cât şi spiritual”, explică părintele Jean Ion de la Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanţa.  

O cerere care este greu de înţeles pentru un creştin este cea de-a şasea – „Şi nu ne duce pe noi în ispită”.  

Părintele Jean Ion spune că nu Dumnezeu este cel care stă în spatele omului şi îl împinge pe om spre tentaţia de a face rău.

„Textul trebuie înţeles şi nu ne aduce în situaţia de a fi tentaţi să facem răul, sau: nu ne lăsa să ne apropiem de încercarea grea. Noi ştim că tentaţia vine de la diavolul, că el e înşelător (i se spune chiar Ispititorul) care nu ar avea nici o putere asupra noastră, atâta timp cât noi nu i-am permite însă, slabi fiind, putem lesne cădea, şi tocmai de aceea Îl rugăm pe Dumnezeu să nu ne lase singuri.

Ispita în sine nu este păcat; învoirea cu ispita este păcat. Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni; ci fiecare este ispitit de propria sa poftă atunci când e tras şi momit de ea. În nici un caz ea nu poate avea sensul de: nu ne duce pe noi în (sau la) păcat, ci: nu ne duce (lăsa) pe noi în încercare.”

  În încheiere ne arătăm nădejdea că vom primi cele pentru care ne-am rugat.  „Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci”. „Cuvântul „Amin” cu care se termină Rugăciunea Domnească e un vechi cuvânt evreiesc, şi care înseamnă: “Aşa să fie”, “Toate să se facă după cum ne-am rugat”.

Similitudinile dintre rugăciunea ortodoxă şi cea catolică

Versurile versiunii catolice nu sunt cu mult diferite faţă de cea ortodoxă.

  Preotul Şerban Tarciziu-Hristofor este lector doctor la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universităţii Bucureşti. El a acceptat invitaţia „Adevărul” de a desluşi înţelesul acestei rugăciuni pentru crencioşii catolici.

Preotul Şerban Tarciziu Preotul Şerban Tarciziu-Hristofor, Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universităţii Bucureşti. FOTO dialogteologic.ro
Catolocii o rostesc în fiecare dimneaţă, seara, înainte de masă, înainte de a începe munca şi înainte de examene. Totodată, prelaţii recită versurile în timpul sfintei Liturghii, în timpul celebrărilor Botezului, al Căsătoriei şi a tuturor celorlalte Taine.

Profesorul Şerban Tarciziu spune că „rugăciunea „Tatăl Nostru” a ajuns la noi în două forme – textul din Matei 6,9-13 şi Lc 11,2-4. Aceasta din urmă, mai scurtă, reflectă o variantă mai veche a textului. Foarte curând, versiunea sfântului Matei s-a impus în toate Bisericile.”

Tatăl nostru, care eşti în ceruri,  

sfinţească-se numele tău. 

Vie împărăţia ta. 

Facă-se voia ta, precum în cer, aşa şi pe pământ.

  Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi  

şi ne iartă nouă greşelile noastre,  precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. 

Şi nu ne duce pe noi în ispită,   ci ne mântuieşte de Cel Rău. 

În manuscrise mai tardive această rugăciune se încheie cu formula: Căci a ta este Împărăţia şi Puterea şi Mărirea în veci…  

Ce trebuie să înţeleagă un catolic

  Lectorul doctor Tarciziu a explicat pentru Adevărul că atunci când vine vorba despre „Tatăl nostru care eşti în ceruri”, judaismul din timpul lui Isus cunoştea formule asemănătoare.

„Termenul de Tată ne introduce în sfera tandreţii lui Dumnezeu; menţiunea din ceruri adaugă distanţa unui infinit respect faţă de Cel care se apleacă către noi. În fond, în întreaga evanghelie Isus se preocupă să ne reveleze un Dumnezeu cu chip de Tată iubitor, invitându-ne să stabilim cu el o relaţie filială. Cei care acceptă să se situeze ca fii şi fiice vizavi de Dumnezeu, acceptă implicit să se situeze ca fraţi şi surori faţă de semenii lor. Aşadar, pronumele „noi” din Tatăl nostru… rămâne deschis tuturor celor care vor să încerce o astfel de experienţă şi să se identifice cu speranţele înscrise în cele două părţi ale acestei rugăciuni”, spune preotul catolic Şerban Tarciziu.

Atunci când un credincios catolic spune „sfinţească-se Numele tău”, el „exprimă dorinţa ca Dumnezeu însuşi să îşi împlinească propria lui promisiune făcută în cartea profetului Ezechiel (36,23): Îmi voi sfinţi eu însumi Numele meu cel mare pe care voi l-aţi necinstit printre neamuri… Cu alte cuvinte noi cerem aici ca Dumnezeu însuşi să se reveleze ca sfânt, adică în toată splendoarea necoruptibilităţii sale, întinarea (coruptibilitatea) fiind specifică naturii umane pervertite de ambiţii dominatore, de lăcomii egoiste, de indiferenţe vinovate, etc. Prin urmare, cerând ca să vină Împărăţia Lui… noi ne dorim ca Dumnezeu să instaureze această lume nouă în care oamenii să poată trăi în demnitate, în armonie, în iubire reciprocă”, a amsi spus părintele Tarciziu.

Dorinţele credinciosului catolic

Preotul de la Facultatea de Teologie Romano-Catolică spune că „atunci când ne rugăm cu rugăciunea Tatăl nostru… noi exprimăm credinţa lui Isus în venirea Împărăţiei şi ne supunem total voinţei lui Dumnezeu. Fixaţi pe o astfel de coordonată, avem curajul să îi cerem, în continuare, esenţialul: pâine suficientă, iertarea păcatelor şi eliberarea de cel rău. Aceastea formează cea de-a doua parte a rugăciunii Tatăl nostru”.

Părintele Şerban Tarciziu crede că adjectivul folosit în text pentru a preciza ce fel de pâine este cerută rămâne enigmatic. „El se referă atât la pâinea de care avem nevoie în fiecare zi pentru a ne hrăni, dar poate acoperi şi un sens spiritual cu referinţă la Cuvântul lui Dumnezeu şi la sfânta Împărtăşanie, cu care ne hrănim în timpul sfintei Liturghii.”

În ceea ce priveşte cererea iertării, dacă o luăm ca pe o datorie, ea face referinţă la parabola datornicului necruţător.
„În această parabolă un servitor ce îi datora stăpânului său o sumă colosală de bani urma să fie vândut ca sclav împreună cu toată familia sa şi să i se confişte întreaga avere, se roagă să fie păsuit. Stăpânul nu numai că îl păsuieşte, dar îi iartă şi datoria. Dar, acest servitor care a primit iertarea nu se arată dispus să îl ierte pe un semen de al său care îi datora o sumă modică de bani. Această atitudine va fi aspru pedepsită de stăpânul care făcuse acel gest incredibil. Isus încheie parabola spunând: Tot aşa vă va face şi Tatăl meu ceresc, dacă nu veţi ierta fiecare fratelui său din inima. Cu alte cuvinte, tot atâta iertare vom primi din partea lui Dumnezeu-Tatăl cât suntem noi în stare să acordăm semenilor noştri”, mai spune preotul Şerban Tarciziu.

Ispita la care face referire rugăciunea nu este o simplă atracţie către lucrurile interzise, spune părintele Tarciziu. „Este încercarea în care, supus dominaţiei forţelor ostile lui Dumnezeu, creştinul riscă să îşi piardă credinţa în Dumnezeu. Cu alte cuvinte, am putea reformula enunţul din rugăciune cu cuvintele mântuieşte-ne de [ghiarele] Celui rău. Într-adevăr, Cel care îl conduce pe om la rău nu este Dumnezeu, ci diavolul. Prin această rugăciune creştinul îi cere lui Dumnezeu să îl apere de Cel care îl manipulează pe om înspre rău”, a încheiat preotul Şerban Tarciziu-Hristofor.

adevarul.ro