Pensionara care îţi fură portofelul: o femeie de 61 de ani, trimisă la furat, de sărăcie

FURTULO hunedoreancă a fost prinsă de poliţişti la scurt timp după ce a furat portofelul unei femei, într-un magazin din localitate. Autoarea infracţiunii petrecute în cartierul Micro 7 din Hunedoara are 61 de ani şi este pensionară.

„Poliţia Hunedoara a fost sesizată cu privire la faptul că unei femei din localitate i-a fost sustras portofelul, în care avea suma de 150 lei, cartea de identitate şi un card de reducere, în timp ce se afla în incinta unui magazin situat pe strada Viorele. Patrula de siguranţă publică care s-a deplasat la faţa locului a identificat o femeie în vârstă de 61 de ani, din municipiul Hunedoara, suspectată de comiterea faptei”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Pensionara din Hunedoara va fi anchetată penal, „în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspectei”, informează IPJ Hunedoara.