Biserica din satul Strei datează din secolul al treisprezecelea şi este unul dintre cele mai vechi lăcaşe de cult creştine din România.
Biserica Strei, veche din secolul XIII potrivit istoricilor, a fost construită din piatră pe ruinele unei aşezări romane, o „vila rustica”, iar din anii 1940, în lăcaşul cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” nu s-au ţinut slujbe decât ocazional. Atunci, spun localnicii, legionarii au construit o altă biserică în sat, iar monumentul vechi a fost abandonat. În cele şapte secole de existenţă ale bisericii din Strei, o mulţime de legende i-au fost atribuite. Una dintre relatările intrate în istorie datează din anul 1775 şi aparţine baronului Joseph von Hohenhausen, care a vizitat ţinuturile Hunedoarei în 1773, însoţindu-l pe împăratul Iosif al doilea al Austriei în prima sa vizită în Transilvania, şi a publicat apoi volumul de însemnări „Antichităţile Daciei în Transilvania de astăzi. Din timpurile când această ţară frumoasă era stăpânită de romani”.
Cum era descrisă în 1775
Ofiţerul austriac a acordat atenţie bisericuţei din Strei, descriind-o ca fiind un paraclis cu o capelă păgână din vremea romanilor, ridicat pe drumul lui Traian, vizibil în acea vreme. Cronicarului i-a atras atenţia lespedea de la temelia bisericii, pe care erau înfăţişate două personaje care simbolizau moartea şi somnul. „Aici se poate vedea stela funerară de la temelie, cu cele două chipuri romane, în stare de doliu, sprijinte pe două toiege ciobăneşti, săpate în piatră de o parte şi de alta a inscripţiei. Cele două persoane de pe piatra de mormânt a Aureliei Lucilla, care stau rezemate, le-am considerat la început ca fiind simboluri ale morţii şi ale somnului. Este cunoscut că aceste modele erau obişnuite pe pietrele de mormânt romane. S-a dovedit că romanii erau obişnuiţi să personifice somnul şi moartea sub chipul a două genii, spirite sau zei, care erau înzestrate şi cu toate farmecele tinerilor. Toiegele lor sunt făcute întru totul după modelul bâtelor ciobăneşti încovoiate, care se pot vedea încă şi astăzi la poporul de ţară al valahilor. Chiar şi îmbrăcămintea de astăzi este aproape aceeaşi cu care apar şi cele două persoane în doliu. Cămaşa ajunge până la jumătatea coapselor, peste care ei trag un laibăr scurt, mult mai scurt decât cămaşa. Bătrânii se înfăşoară într-o mantie şi-şi întreţin bărbile la fel cu ale celor care se pot vedea pe piterele funerare. Aceste două stele funerare ne arată pe de o parte cât de puţin s-au schimbat locuitorii de azi ai acestori ţinuturi faţă de strămoşii lor de odinioară. Pe de altă parte, ele ne arată că aceste două chipuri prezentate nu însemnează altceva decât amărăciunea poporului”, scria baronul von Hohenhausen, în cartea păstrată şi la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.
Într-o stare dezolantă de acum un secol şi jumătate
În urmă cu un secol şi jumătate, vechea biserică ortodoxă din Strei a fost descrisă plastic de istoricul Aron Densuşianul, în urma vizitelor sale în Ţara Haţegului şi Valea Streiului. Iată cum o prezenta umanistul, într-un articol publicat în „Familia”, în 1864. „Biserica din satul Strei, prin care tocmai treceam, ne ocupă atenţiunea şi mai scutură de pe noi aerul molatic al somnului, care ne apăsa cu greutatea plumbului. Lăsăm trăsura în drum şi pe o uliţă, mai nămoloasă decât malurile Nilului după ce s-a retras în albie, suim la biserică, care se afla în marginea satului, pe un deluşor. În câteva momente eram înconjuraţi de popor. Examinarăm mai întâi exteriorul bisericii. Nu aflarăm nimic memorabil decât o inscripţiune la rădăcina turnului. Literele sunt şterse; din cât puturăm descifra, aflarăm că este un epitaf. Intrarăm în biserică. Interiorul corespundea perfect exteriorului. Peste tot dezolaţiune. Un unchiaş de care nu-mi venea a crede să fi avut vreodată păr negru, atât îl albise mulţimea anilor – stă lipit departe şi rezemat cu capul peste mâini pe un baltag. Îl întreb să ne spună ceva despre această biserică. Din moşi şi strămoşi am pomenit-o cum o vezi, zise unchiaşul”, scria Aron Densuşianu.
Misterul icoanelor profanate
Un mister al bisericii din satul Strei este cel al picturilor murale. Toţi sfinţii înfăţişaţi pe pereţii bisericii au ochii scoşi. Şi icoanelor din biserica Densuş din Ţara Haţegului, ridicată în aceeaşi perioadă, le-au fost scrijeliţi ochii. „Se spune că icoanele din biserică au fost profanate de turcii care au invadat aceste locuri în trecut, dar mai este credinţa populară că ochii sfinţilor au fost scoşi de vrăjitoare, care credeau astfel că luându-le ochii, iau puterea”, povesteşte Petre Pandele, săteanul din Strei care are cheia bisericii. Bărbatul locuieşte într-o gospodărie din vecinătatea monumentului istoric şi cunoaşte o mulţime de poveşti despre vechea bisericuţă. Una dintre ele este cea a clopotului furat din biserică, la îneputul anilor 1990. Hoţii au fost prinşi după aproape trei ani, când au încercat să ducă la fier vechi clopotul pe care îl furaseră şi l-au ascuns într-o pădure. O altă poveste a bisericii este legată de urmele adânci lăsate de lamele cuţitelor şi ale briştelor într-un perete. Oamenii din sat obişnuiau să le ascută, scrijelind zidul bisericii. Mai impresionante sunt picturile din lăcaşul religios: datează din secolul XIV şi sunt realizate de meşteri străini, despre care nu se ştie cum au ajuns în zonă. Picturile în culorile albastru, ocru şi roşu, ce poartă semnătura meşterului Grozie, împodobesc interiorul bisericii vechi din vremea cnejilor, pe care au transformat-o în cel mai colorat monument al Văii Streiului.