De ce au fost tăiaţi copacii în Hunedoara? Zece tone de material lemnos, strânse de primărie
De la începutul acestui an, circa zece tone de material lemnos au fost „recoltate” de primărie în urma tăierilor de copaci şi a toaletărilor efectuate în Hunedoara, cu aprobarea administraţiei locale. „Tăierile de copaci se fac cu aprobarea primăriei, după un anumit program, la cererea localnicilor. Lemnul rezultat este depozitat în incinta fostei unităţi militare din zona Hăşdat, iar lemnul va fi distribuit familiilor nevoiaşe”, a declarat astăzi Ladislau Demeter, director tehnic în cadrul primăriei. Răspunsul funcţionarului public vine ca urmare a sesizărilor trimise de hunedoreni. Oamenii s-au plâns s-au tăiat foarte mulţi arbori în Hunedoara. De asemenea, au fost tăiaţi cireşi din curtea spitalului municipal şi stejari de pe păşunea de la Peştiş. În cazul tăierilor din Peştiş, acestea nu au fost legale, iar cei care le-au efectuat nu au fost identificaţi.
Cei de la Primăria Hunedoara susţin că toaletările s-au făcut cu respectarea legii şi cu aprobarea instituţiilor de mediu. De asemenea, potrivit acestora, mai mulţi copaci bătrâni (castani) reprezentau un pericol pentru siguranţa localnicilor şi au fost retezaţi pentru că exista riscul să se prăbuşească în timpul unor furtuni. Municipiul înregistrează peste 200 de hectare de spaţii verzi, parcuri şi grădini publice, potrivit unui raport al Institutului Naţional de Statistică, fiind primul loc între localităţile hunedorene în topul zonelor verzi.