Despre Dumitru Gălățan – Jieț se poate spune că e momârlan de profesie, însă omul acesta e mai mult decât atât, pentru că nu face decât să trăiască așa cum a făcut-o dintotdeauna, profund legat de lumea satului al cărui nume l-a adoptat ca pe un titlu nobiliar. Există, cu siguranță, un mod de viață momârlănesc, iar casa din Jieț a medicului stomatolog Dumitru Gălățan este un adevărat muzeu al felului de a fi pe care momârlanii îl perpetuează de când se știu.
Pentru că nu vrea ca momârlanii și lumea lor să se piardă – ori să ajungă, în cel mai bun caz, exponate de muzeu – Dumitru Gălățan – Jieț a început să scrie despre consătenii săi, și după prima carte au mai urmat încă 17 volume, iar amintirile evocate în primul volum au dat naștere unui amplu studiu etnografic, realizat după toate regulile academice. Cărțile sale au nu doar meritul de a fi profund autentice, pentru că momârlanii între care a trăit o viață întreagă i se destăinuie altfel decât unui cercetător venit în vizită – ci și calitatea de a face lumină în chestiuni puțin studiate, cum ar fi originea cuvântului ”momârlan” și legătura băștinașilor din Valea Jiului cu italienii, sau obiceiurile păstorilor din munți, care, în lipsa unui biserici, își făceau propriul altar cioplind o cruce pe trunchiul unui brad.

“Să știi că nimic din ce ține de lumea momârlanilor nu mi-e străin!”, spunea Dumitru Gălățan într-un interviu recent. “Am făcut de toate aici: am mers la fân, la coasă, cu vacile, cu oile, am fost la petreceri și la înmormântări, asta a fost lumea mea. Veneam de la facultate în vacanța de vară și pășteam oile, iar când mă întorceam la școală, tata vindea un berbec și ăia erau banii mei până la următoarea vacanță”, povestea momârlanul devenit etnolog.

E o plăcere să-l asculți pe Dumitru Gălățan – Jieț povestind despre satul în care a trăit o viață întreagă. Cu același farmec pe care îl regăsim în paginile cărților sale, vorbește despre prima lui zi de școală și de tăblița pe care scria lecții ce nu puteau fi arătate cu mândrie părinților, pentru că se ștergeau până acasă, și mai are și acum banca din lemn pe care își scria temele, la lumina lămpii cu petrol. Păstrează cu drag  un steag de Pițărăi care abia încăpea în casă și povestește cu nostalgie despre cum era Crăciunul copilăriei sale, când bucuriile simple erau primite cu inima deschisă.

Când vine vorba de cărțile sale – aproape 20 – în care a pus tot ce știa despre momârlani, Dumitru Gălățan lasă deoparte tonul nostalgic și vorbește ca unul care a făcut din etnologie o a doua profesie. A scris sistematic despre satul momârlănesc și a încheiat un ciclu care aduce în fața cititorilor obiceiurile nașterii, ale nunții și ale înmormântării, iar cărțile sale au ajuns să fie citate de către specialiștii reputați în domeniu, pentru că o asemnenea cercetare sistematică nu s-a mai făcut de foarte multă vreme. Cu toate acestea, Dumitru Gălățan – Jieț recunoaște cu modestie că nici el nu le știe pe toate când vine vorba de momârlani și chiar a avut parte de surprize în timpul documentării, descoperind lucruri pe care, chiar fiind unul de-al lor, nu le știa.

De fapt, el este singurul momârlan care a pornit o cercetare științifică a lumii din care provine, și are marele avatnaj că cei care i-au devenit surse de documentare i-au vorbit ca unuia pe care îl cunosc de mic. În plus, cercetările sale i-au permis accesul la surse de documentare foarte vechi, și așa a reușit să insereze în paginile cărților sale fotografii găsite prin arhivele de familie ale momârlanilor din Jieț.

Sâmbătă, ne vom vedea cu domnul Dumitru Gălățan-Jieț să-i spunem că e minunat, că suntem mândri de el și că îl susținem, că îl prețuim, că-i suntem aproape. Sâmbătă, 21 martie 2015, ora 11.00, domnul Dumitru Gălățan-Jieț vine să îl cunoaștem. Aveți ocazia să îl priviți în ochi, să-i spuneți o vorbă caldă și să fiți parte dintre cei care îi vor mulțumi oficial printr-o diplomă și un buchet de flori venind în fața statuii lui Decebal din centrul Devei.

PREMIANȚII FĂRĂ PREMII – ediția a 58-a