Scene şocante în Hunedoara: femei tâlhărite în stradă de trei adolescente
Trei adolescente din muncipiul Hunedoara sunt anchetate pentru mai multe tâlhării săvârşite pe străzile municipiului. Tinerele, cu vârste între 15 şi 18 ani, au fost prinse după ce au smuls cerceii din urechi unei femei de 80 de ani.
Poliţiştii au reţinut trei tinere din Hunedoara, cu vârste între 15 şi 18 ani, acuzate de comiterea a şase tâlhării. Două dintre adolescente au fost prinse la scurt timp după ce au jefuit o femeie de 80 de ani. „Cele două minore au agresat-o pe victimă în scara blocului în care locuieşte, din Hunedoara, şi i-au smuls cerceii din urechi”, a precizat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.
Cerceii au fost recuperaţi ulterior, iar în urma anchetei, a fost depistată şi cea de-a treia participantă la infracţiuni. „În perioada 6 martie – 16 martie, cele trei au comis alte cinci tâlhării, pe timp de zi, pe raza municipiului Hunedoara, asupra unor persoane de sex feminin, cu vârste de peste 70 ani. Femeile erau agresate pe stradă sau în scări de bloc, unde suspectele au profitat de imposibilitatea acestora de a se apăra, le-au smuls şi sustras din urechi cerceii. Bijuteriile erau ulterior amanetate sau vândute, iar sumele de bani obţinute erau utilizate în scopuri personale”, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.
Procurorii vor decide dacă tinerele acuzate de tâlhărie vor fiprezentate instanţei Judecătoriei Hunedoara, cu propunere de arestare preventivă