Vânzările de locuinţe, în cădere liberă
Zeci de proprietăţi şi sute de locuinţe sunt scoase la vânzare pe piaţa liberă ori la licitaţie de către unităţile bancare, însă puţine îşi găsesc un cumpărător. Preţurile sunt mai mici şi cu 30 de procente faţă de perioada 2008, însă într-o zonă săracă precum Valea Jiului, tot nu sunt atractive.
Tranzacţiile imobiliare stagnează atât datorită faptului că mulţi dintre cei care aveau bani şi-şi doreau o casă şi-au achiziţionat-o înainte de criza economică, dar mai ales, pentru că proprietarii de bunuri imobile aşteaptă o majorare a preţurilor apartamentelor şi terenurilor. Preţurile au coborât de la an la an, însă tot nu este suficient încât să dezmorţească piaţa imobiliară.
O speranţă pentru cei care nu se grăbesc este dezvoltarea turismului în zonă, iar visul a încolţit în mintea lor după ce Parângul a dat semne de o uşoară revenire în acest sezon turistic. „Cei mai mulţi proprietari aşteaptă finalizarea proiectului de dezvoltare a domeniului schiabil, sperând că preţurile caselor sau terenurilor vor sălta binişor. Oricum, şi în prezent, preţurile sunt cu mult mai mici faţă de restul ţării, însă pentru o zonă săracă precum Valea Jiului, nu sunt mici”, spun agenţii imobiliari.
Faţă de perioada 2008-2010, astăzi, un apartament cu două camere, în Petroşani, este cotat la preţuri cuprinse între 20.000 de lei şi 150.000 de lei, în funcţie de zona în care este amplasat. În acelaşi timp, o casă cu curte aproape de centrul civic din municipiul Petroşani, poate costa şi 150.000 de euro, însă se oferă şi un teren generos de circa 2.500 de metri pătraţi. Sunt şi case mai modeste la preţuri de 30.000 ori 50.000 de lei, majoritatea în cartiere mărginaşe.
Pe de altă parte, dacă vânzările de locuinţe nu prea merg bine, în schimb, închirierea de garsoniere sau apartamente a rămas o afacere bănoasă.