Timp de opt ani, viaţa preotului hunedorean Opre Crăciun a fost o continuă suferinţă. Omul care a slujit până la moartea sa din 2012 în biserica din Cinciş a îndurat în anii 1947 – 1955 atrocităţile săvârşite de torţionari ai regimului comunist în închisorile Oradiei, Timişoarei, Gherlei, Aiudului şi în coloniile de pe Canalul Dunăre – Marea Neagră. Iar cele mai grele încercări le-a trăit în închisoarea temutului torţionar Ţurcanu, din Piteşti.

În 1947, la un an după venirea la putere a comuniştilor, preotul Opre Crăciun, pe atunci student la teologie, a fost ridicat de Securitate de pe stradă, din faţa facultăţii din Arad. A fost arestat şi apoi condamnat de Tribunalul Militar Timişoara, pentru uneltire împotriva ordinii sociale. În închisoarea din Timişoara, tânărul Opre Crăciun urma să cunoască umilinţele crunte ale regimului comunist. „Eram câte 20 de oameni în celulă, toţi elevi sau studenţi. Ne aruncau câte trei pâini să ne împărţim. O făceau anume, ca să ne batem pentru mâncare. Întotdeauna erau neînţelegeri, că unul are o felie mai mare, altul mai mică… La o anumită oră, seara, ne încuia. Şi dacă mureai, nu mai deschideau uşa până dimineaţa”, relata preotul, potrivit documentarului biografic realizat de Mănăstirea Petru Vodă şi publicat în Revista Atitudini, în iunie 2012.

Cea mai neagră perioadă din viaţa preotului hunedorean a început în anul 1949, după transferarea sa în închisoarea Piteşti, unde comuniştii experimentau „reeducarea”. Numeroşi deţinuţi politici au fost victimele atrocităţilor săvârşite în închisoarea Piteşti, coordonate de torţionarul Eugen Ţurcanu. Opre Crăciun a fost ţinut într-o celulă învecinată cu cea a temutului torţionar.  „Şi la veceu trebuia să mergi în pas alergător, cu condiţiile care erau acolo, şi eram bătuţi crunt, fără milă. Şi apoi s-a reînceput reeducarea de un grup de studenţi care au fost înşelaţi socotind că vor fi miniştri dacă pot să ucidă pe ceilalţi cu ortacii lor. Echipa s-a numit echipa lui Ţurcanu. Au început să ne bată, pentru orice. Timp de câteva luni ne-au dat numai varză, fiartă în apa ei. Nu aveam paturi, dormeam pe nişte fiare sau pe jos, grămadă. O parte din deținuți, înspăimântaţi şi cedând psihic, au hotărât să treacă de partea torționarilor, de partea comuniştilor. Dar, sărmanii, erau deja reeducaţi, nu mai erau stăpâni pe liberul lor arbitru. Atunci s-a pornit învrăjbirea şi frate pe frate era dat spre moarte”, povestea preotul materialul realizat de Mănăstirea Petru Vodă şi publicat în Revista Atitudini, în iunie 2012.

Dramele fostului deţinut politic

După mai bine de un an petrecut în închisoarea Piteşti, Opre Crăciun a fost mutat la Gherla, unde a mai rămas un an. „Am avut un coleg care făcea filosofie şi teologie, şi cum făcea teologie, l-au pus pe post de Hristos în vinerea patimilor, acolo, pe patul spitalului. Şi-au bătut joc de el grozav, el nu mărturiseşte, dar mi-au spus alţii care au fost prezenţi acolo”, relata preotul, în documentarul biografic publicat în Revista Atitudini. Din Gherla a ajuns la Canal, unde munca peste puterile omeneşti l-a adus în pragul morţii. A rezistat, în cele din urmă, iar după aproape opt ani petrecuţi în temniţele comuniste, înainte de Sărbătoarea Bunei Vestiri, din anul 1955, a fost eliberat, ultimele zile de detenţie fiind petrecute în temniţa din Aiud.

Opre Crăciun a fost hirotonit în 1959, iar apoi a devenit preot la biserica din satul hunedorean Cinciş. Câţiva ani mai târziu, biserica veche de aproape 600 de ani din Cinciş a fost demolată, înainte ca locul să fie înghiţit de ape, pentru a lăsa loc lacului de acumulare. O nouă biserică a fost ridicată pe un deal, iar aici preotul hunedorean a continuat să slujească şi să aibă grijă de ea, până la sfârşitul vieţii sale.