joi, martie 19th, 2015

 

VIDEO: Şantierul autostrăzii Deva – Lugoj, filmat din avion. Cum se vede viitoarea autostradă

   Şantierul autostrăzii Lugoj – Deva a fost filmat zilele trecute din avion şi a fost publicat de interfly.ro. Imaginile aeriene prezintă porţiuni de zeci de kilometri pe care lucrările sunt în faza incipientă, chiar dacă a trecut un an de la demararea proiectului. Pe loturile III şi IV, care tranzitează judeţul Hunedoara, lucrările au început în urmă cu aproximativ un an, iar câteva luni mai târziu proiectul tronsonului II, din judeţul Timiş, a intrat în execuţie. Recent, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a informat peCItește mai departe


Eclipsă parţială de soare. Hunedorenii o vor putea observa înainte de miezul zilei

O eclipsă parţială de soare va putea fi observată vineri între orele 10:45 şi 13:05 pe teritoriul României, potrivit cercetătorului Adrian Sonka, de la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”. Eclipsa va putea fi observată şi în judeţul Hunedoara. Eclipsa parţială de soare va fi înregistrată vineri, la orele amiezii. Potrivit cercetătorilor de la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, acoperirea soarelui de către lună va fi vizibilă pe teritoriul României până la maxim 55 la sută, cu câteva minute înainte de ora 12.00. În judeţul Hunedoara eclipsa va putea fi observatăCItește mai departe


Gărdean a dat înapoi la confruntarea cu Elena Udrea. Mita NU îi era destinată fostului minsitru!

   După 8 ore de confruntări dintre Elena Udrea şi denunţătorii ei din Dosarul Gala Bute, avocatul Elenei Udrea a dat o declaraţie suprinzătoare care ar putea arunca în aer tot eşafodajul. Mita de 900.000 de euro nu ar fi ajuns la Elena Udrea şi de fapt nici nu se ştie, până la urmă ce era în geantă. ”S-au demontat toate acuzațiile aduse de procurori. Despre acuzațiile de luare de mită, denunțătorii nu au știut să spună când au dat mita, cum arăta geanta, în ce perioadă a zilei. EiCItește mai departe


Dezbinare. Două sindicate, două procese pentru contractul minerilor şi energeticienilor

Sindicatele din minerit şi din energie nu se pun de acord şi, în loc să-şi unească forţele şi să reprezinte împreună interesele angajaţilor iniţiază acţiuni distincte în instanţă. Iar acum aşteaptă unul după altul. La Tribunalul Hunedoara se judecă procesul deschis de Sindicatul Muntele pentru neacordarea primelor de vacanţă. Magistraţii au acordat un nou termen de judecată, pentru data de 26.03.2015. Practic, Biroul Executiv al Sindicatului „Muntele” a decis acționarea în judecată a Complexului Energetic Hunedoara pe motiv că nu s-a respectat Contractul Colectiv de Muncă în ceea ce priveșteCItește mai departe


Doi escroci au fost reţinuţi pentru înşelăciuni prin „metoda accidentul”

Doi bărbaţi din municipiul Galaţi au fost reţinuţi şi trimişi în faţa instanţei Judecătoriei Deva, cu propunere de arestare preventivă, fiind acuzaţi că au înşelat mai multe persoane din Deva, prin „metoda accidentul”. Poliţiştii din Deva i-au identificat pe autorii unor escrocherii, prin care au produs pagube de 64.000 de lei unor persoane din Deva. „Faţă de cei doi suspecţi, în vârstă de 25 de ani şi, respectiv, de 38 de ani, ambii din municipiul Galaţi, poliţiştii au dispus măsura preventivă a reținerii, în sarcina celor acestora reţinându-se faptul căCItește mai departe


La confruntări cu Adrian Gărdean/Elena Udrea faţă în faţă cu denunţătorii din Dosarul “Gala Bute”

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a stat ieri faţă în faţă cu denunţătorii săi din Dosarul “Gala Bute”, printre care şi omul de afaceri hunedorean Adrian Gărdean. Chiar Udrea este cea care a cerut confruntarea pentru că, spunea ea, este singura modalitate de a le demonta acuzaţiile.  Avocatul Elenei Udrea, Marius Striblea, a declarat, la intrarea în sediul DNA, că Elena Udrea va fi confruntată cu Ştefan Lungu, Gheorghe Nastasia, Ana Maria Topoliceanu şi Adrian Gărdean. Sunt zeci de întrebări pregătite minuţios, menite să demonteze acuzeleCItește mai departe


Hunedoara celebrează „Ora Pământului”

Municipiul Hunedoara se va alătura şi anul acesta oraşelor care pe data de 28 martie 2015 vor lua parte la evenimentul “Ora Pământului”. Evenimentul reprezintă o acțiune simbolică, derulată la nivel internațional și are ca scop conștientizarea opiniei publice asupra fenomenului încălzirii globale. Astfel, sâmbătă, 28 martie 2015, între orele 20.30-21.30, în municipiul Hunedoara se vor stinge luminile (pe B-dul Corvin, B-dul Dacia, Str. George Enescu, Str. Ciprian Porumbescu şi Str. Gheorghe Bariţiu). Iluminatul public se va opri timp de 60 de minute, timp în care în fața Casei deCItește mai departe


Sărbătoarea francofoniei la Colegiul Naţional „Decebal” din Deva

Colegiul Naţional „Decebal” din Deva marchează Ziua Internaţională a Francofoniei, vineri 20 martie 2015 printr-o serie de activităţi care vor avea loc, începând cu orele 12 :00 în Sala Jean Monnet a Colegiului Naţional Decebal, după următorul program: 1. Parada francofoniei -clasele a V-a A,B,C. 2. Călătorie culinară in spaţiul francofon – clasa a XI-a D 3. Scenetă Chez le docteur (La doctor) – clasele a IX-a D, F 4. Scenetă Au telephone (La telefon) – clasele a IX-a D, F 5. Interpretare cântece : L’oiseau et l’enfant (Copilul şiCItește mai departe


El este individul care a vrut să-şi omoare tatăl!

Tânărul de 25 de ani din Lupeni este acuzat de procurori de tentativă de omor calificat şi în jurul orei 16, astăzi, va fi dus în faţa judecătorilor Tribunalului Hunedoara pentru emiterea mandatului de arestare preventivă pentru 30 de zile. Individul s-a certat cu tatăl său după ce a bătu bine şi l-a lovit cu un cuţit în zona abdominală. A dat de trei ori cu cuţitul însă doar o lovitură i-a pus viaţa în pericol bătrânului. Medicii de la Petroşani l-au operat pe bărbat şi sunt rezervaţi în privinţaCItește mai departe


Petrila. Pruncul de două luni este în stare mai gravă

Reamintim că şapte persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon din cauza unei sobe defecte. O fetiţă de două luni este în stare mai gravă şi a rămas internată la Spitalul de Urgenţă Petroşani alături de mama sa. Capul familiei a povestit ce s-a întâmplat în garsoniera care era să le devină mormânt. „Soba mergea cu lemne şi cărbuni, toată iarna a mers bine şi acum s-a întâmplat. O băgat aseară, s-a întâmplat că nu avem altă situaţie. Dar soba era bună şi stăteam în pielea goală în casă, laCItește mai departe


Beat criță la volan: Un șofer din Petrila a intrat cu masina in gard

Un barbat din Petrila s-a urcat beat la volan  şi fără a deţine permis de conducere. Într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra volanului autoturismului, a pătruns pe contrasens şi a lovit un gard, pe care l-a deteriorat pe o porţiune de aproximativ 9 metri. În urma testării bărbatului cu aparatul alcooltest, rezultatul a indicat o concentraţie de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, la controlul documentelor, poliţiştii au constatat că bărbatul nu deţinea permis de conducere, iar autorizaţia de circulaţie a autoturismului era expirată din dataCItește mai departe


De ce nu vrea un fost mare sef sa se lase dus la pensie ?

Un fost conducator al celei mai mari entitati economice din judetul Hunedoara, nu se lasa, sub nici o forma, dus la pensie. Desi indeplineste toate criteriile legale, necesare si obligatorii pentru a parasi definitiv sistemul economic pe care l-a condus spre dezastru, fostul mare sef face pe dracu-n patru sa mai stea la serviciu. Asta insa nu pentru ca i-ar fi draga munca, cum ati putea crede, ci pur si simplu pentru ca s-a invatat la… incasat salarii nesimtite si alte „venituri in completare”. Se spune ca, odata cu schimbareaCItește mai departe


Salarii nesimtite in 2014, faliment sigur in 2015 la Complexul Energetic Hunedoara

Nu mai este un secret pentru nimeni ca, in prezent, Complexul Energetic Hunedoara este la marginea prapastiei. Decizia de schimbare a conducatorilor acestuia, desi absolut necesara si justificata, vine cu intarziere. Ceea ce este insa strigator la cer este faptul ca, in cei trei ani in care a functionat pe piata energetica din Romania, actrivitatea CEH a fost foarte prost gestionata de conducatori preocupati mai mult de propriul lor venit decat de managementul companiei. Spre exemplu, numai in anul 2014, conducerea CEH a incasat salarii care depasesc 8 miliarde de leiCItește mai departe


UNPR a ramas fara drept de conducere in Valea Jiului

Cei mai cunoscuti lideri locali ai UNPR din Valea Jiului nu mai au drept de conducere pe drumurile publice. Potrivit portalului Ministerului de Justitie, presedintele UNPR Huneodara, senatorul de Valea Jiului Haralambie Vochitoiu are carnetul ridicat de politistii din judetul Gorj inca de anul trecut. Liderul UNPR a fost prins de politisti circuland cu viteza peste limitele legale in localitate, in zona localitatii Novaci (jud. Gorj). Vochitoiu a contestat decizia de suspendare a dreptului de conducere pe termen de 3 luni, dar a pierdut procesul de la Judecatoria Novaci. TotCItește mai departe


Bila neagra/ 19 martie 2015

Ilie Botgros, fost primar al oraşului Aninoasa, pentru că a reuşit nu doar contraperformanţa de a duce oraşul Aninoasa în pragul falimentului, ci este acuzat  şi de faptul că a gestionat fraudulos puţinii bani ai administraţiei locale în perioada în care a fost primar al oraşului Aninoasa, de infractiuni de purtare abuzivă, drept urmare procurorii hotarand instituirea măsurii sechestrului asigurator asupra unor bunuri, casă și teren.


Alertă. Şi-a înjunghiat cu sălbăticie părintele!

Un tânăr de 25 de ani din Lupeni riscă ani grei de închisoare după ce şi-a înjunghiat cu sălbăticie tatăl. Cei doi s-au certat, iar tânărul nu a mai ţinut cont de nimic şi a înfipt cu sânge rece cuţitul în tatăl său, punându-i acestuia viaţa în pericol. Acum, bărbatul se zbate între viaţă şi moarte pe un pat de spital, iar fiul său a fost reţinut de procurorii care cercetează cazul, iar astăzi va fi prezentat instanţei Tribunalului Hunedoara cu propunere de arestare preventivă. Vom reveni.  


Şeful Casei Judeţene de Pensii, audienţă în Valea Jiului

Directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Hunedoara, Ilie Toma, s-a întâlnit cu pensionarii din Valea Jiului pentru a găsi rezolvare la o serie de probleme ridicate de foştii ortaci. Gratuităţile primite de foştii mineri, calculcul grupei de muncă la pensie ori biletele de tratament au fost subiectele prioritare ridicate de vârstnici. Ilie Toma spune că există preocupare pentru rezolvarea acestor solicitări, iar unele probleme cum ar fi cele legate de biletele de tratament sunt rezolvate. „Problemele sunt multe şi cred că se observă că există o aplecare asupra acestora.CItește mai departe


Defileul Jiului. Dacă spaniolii nu lucrează, restricţiile nu mai sunt valabile

Un acord între prefecţii celor două judeţe afectate de restricţiile de circulaţie impuse pe DN 66 Simeria-Tg. Jiu, în Defileul Jiului, va da dreptul şoferilor să circule la orice oră prin defileul dacă firma care se ocupă de reabilitarea drumului nu lucrează. Restricţiile de circulaţie prin Defileul Jiului au fost modificate, astfel că şoferii nu vor mai sta încolonaţi la ieşirea din Petroşani până la ora 22, ci vor putea circula începând cu ora 18. Totul depinde însă şi de acordul administratorului drumului, însă această modificare este pe placul tuturor,CItește mai departe


STAREA PÂRTIILOR DIN STATIUNILE VAII JIULUI, ASTAZI 19.03.2015

Starea pârtiilor în stațiunile Straja și Parâng, actualizare efectuată la ora 06.00.   Straja Straja –se schiază bine Lupului – se schiază bine Lupului II- se schiază bine Canal –se schiază bine Canal II -se schiază bine Sfântu Gheorghe-se schiază bine Platoul Soarelui- se schiază bine Telegondolă –se schiază  bine Platoul Constantinescu-se schiază bine Mutu-se schiază bine Şcoală-se schiază foarte bine   Parâng B – se schiază bine Telescaun – se schiază acceptabil Poiană- nu se poate schia Spre Saivane – nu se poate schia


Alertă! Sapte persoane intoxicate cu monoxid de carbon la Petrila

                  O familie întreagă a ajuns la Spitalul de Urgenţă din Petroşani, nu mai puţin de şapte persoane fiind intoxicate cu monoxid de carbon. Printre victime se află şi un bebeluş de numai două luni. Potrivit salvatorilor din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Petrila, alerta a fost dată în jurul orei 5.50 de minute în această dimineaţă de către unul dintre membrii familiei. Omul a reuşit să ajungă până la uşa locuinţei şi să strige după ajutor la un vecinCItește mai departe


Bila alba/ 19 martie 2015

Petrileanul Radu Balaban, popicar la echipa Inter Petrila, pentru ca  in meciurile amicale cu fosta campioana mondiala,Serbia,  organizate la Târgu Mureş, a primit o diploma şi o cupă pentru cel mai bun jucător din competiţie la juniori, el fiind de altfel şi selecţionat în echipa naţională de popice juniori a României.  


Gândeste-te, n-ar fi păcat…

Invata-mă cu ce să-ncep intai si-n care vorbe-anume tuturor să spun ce-albastru-i ceru-n ochii tai, si cum, de-atatea lumi luminatori, pe gura ta surasu-i ca un soare; ei poate niciodata n-or să stie din fiecare clipa trecatoare cum ne-am durat noi cate-o vesnicie iubindu-ne; si nu vor sti ca-n glas iti cânt atatea cantece când spui cuvinte ce pe buzele oricui niste cuvinte simple-ar fi rămas. Invata-mă cu ce să-ncep si cum să-i spun aceste-i lumi cat mi-i de draga ca te-a născut, cu truda ei intreaga, pe tine, bucuriaCItește mai departe


Voltaire

Fiecare jucator trebuie sa accepte cartile pe care viata i le arunca pe masa. Odata ce cartile sunt in mana sa insa, el este cel care trebuie sa decida cum sa le joace astfel incat sa castige jocul.


Chiar şi vulturii au nevoie de un imbold

“Vulturul-mamă şi-a îndreptat cu delicateţe copiii către marginea cuibului. Inima ei tremura de emoţie, pentru că simţea rezistenţa pe care cei mici o opuneau încercărilor ei repetate de a-i înghionţi să-şi ia zborul. “De ce oare bucuria zborului trebuie să înceapă cu teama de cădere?” s-a gândit ea. Această întrebare fără vârstă încă nu îşi găsise răspunsul pentru ea. Aşa cum era tradiţia speciei, cuibul se afla pe un vârf de stâncă. Dedesubt nu se afla nimic altceva decât aer care să sprijine aripile copiilor ei. “E posibil ca deCItește mai departe


Amplasarea aparatelor radar în data de 19.03.2015

DN 7 Deva – Sântuhalm – Simeria DJ 687 Cristur – Hunedoara DJ 687 Hunedoara – Hăşdat DN 66 Călan – Băcia DN7 Mintia – Veţel DN7 Veţel – Leşnic DN7 Leşnic – Săcămaş DN7 Ilia – Gurasada DN7 Gurasada – Burjuc DN7 Burjuc-Zam Deva, Calea Zarand; Sântuhalm; DN 76 Căinelul de Jos – Bejan Uricani pe DN 66A, str. Muncii