Defileul Jiului. Dacă spaniolii nu lucrează, restricţiile nu mai sunt valabile

Un acord între prefecţii celor două judeţe afectate de restricţiile de circulaţie impuse pe DN 66 Simeria-Tg. Jiu, în Defileul Jiului, va da dreptul şoferilor să circule la orice oră prin defileul dacă firma care se ocupă de reabilitarea drumului nu lucrează.

646x404Restricţiile de circulaţie prin Defileul Jiului au fost modificate, astfel că şoferii nu vor mai sta încolonaţi la ieşirea din Petroşani până la ora 22, ci vor putea circula începând cu ora 18. Totul depinde însă şi de acordul administratorului drumului, însă această modificare este pe placul tuturor, atât şoferii fiind mulţumiţi cât şi firma constructoare. În plus a mai fost luată şi decizia ca în cazul în care constructorul nu desfăşoară lucrări, restricţiile să-şi înceteze efectul pentru zilele în care se stă.  „La Lainici, împreună cu reprezentanţii Prefecturii Judeţului Gorj ai Consiliului Judeţean Gorj, cu cei de la IPJ Gorj şi Hunedoara, consultantul, constructorul şi reprezentanţii CNADNR am analizat şi am găsit o soluţie. Practic, printr-o minută încheiată am stabilit ca firma constructoare să solicite o avizare astfel ca traficul să fie închis între orele 9-18 de luni până vineri şi între 9-16 sâmbăta. Astfel încât agenţii economici şi persoanele fizice să poată circula până dimineaţa la 9 şi după ora 18, tot atunci să poată fi reluat şi traficul greu. (…) Am stabilit că în cazul în care constructorul nu va respecta aprobarea pe care a primit-o sau nu va lucra în această perioadă, să dăm drumul la trafic imediat fără ca oamenii să mai aştepte. Este o soluţie rezonabilă care ar putea să rezolve problema blocajului Văii Jiului. De asemenea este necesar ca defileul să fie finalizat, pentru că sunt aproape zece ani de când aşteptăm ca DN 66 să fie reabilitat şi să se poată circula în condiţii normale”, ne-a declarat Sorin Vasilescu, prefectul judeţului Hunedoara.