Echipă nouă de conducere şi la PNL Lupeni
Joi, 19 martie 2015 a avut loc şi în municipiul Lupeni şedinţa de constituire a Biroului Politic Local al noului PNL. Acesta urmează să fie constituit din 19 membrii la care se adaugă alţi 6 supleanţi. Potrivit formulei de repartizare a locurilor în stucturile de conducere locale ale noului PNL, vechii liberali vor avea 12 locuri în noul Birou Politic Local (la care se adaugă 4 supleanţi) în timp ce foştii democrat-liberali vor avea 7 locuri în noul BPL (la care se adaugă 2 supleanţi).
În cadrul şedinţei de constituire a noului PNL de la Lupeni s-a stabilit, de asemenea, ca organizaţia să fie condusă de doi co-preşedinţi, respectiv Constantin Brânduşe şi Cristian Roşu.
„Pasul pe care-l facem astăzi în constituirea unei formule politice puternice, de dreapta, este un mai vechi deziderat al meu. Personal, sunt convins că, după dezastrul produs în oraşul nostru de administraţia Resmeriţă, numai o echipă politică responsabilă, onestă şi bine pregătită din punct de vedere profesional mai poate salva oraşul din situaţia în care se află. Am convingerea că echipa noului PNL va putea convinge şi cetăţenii municipiului Lupeni de bunele noastre intenţii, astfel încât împreună să putem nu doar salva municipiul nostru de la dezastru, dar să-l şi putem aduce în rând cu celelalte localităţi ale Văii Jiului”, a declarat co-preşedintele PNL Lupeni Constantin Brânduşe.
La rândul său, co-preşedintele PNL Lupeni Cristian Roşu apreciază că „prin constituirea acestei noi structuri politice, finalizăm şi la Lupeni un necesar proces de fuziune a forţelor liberale de dreapta şi începem o construcţie politică solidă. Avem convingerea că acestei echipe i se vor alătura mulţi oameni din oraşul nostru şi, împreună, cu toţii, sperăm să convingem electoratul să aibă încredere în noul PNL la următoarele alegeri locale şi parlamentare.”