E mare, greu de urnit şi răbdătoare,
Dac-o loveşti durerile sunt simţite dar tac,
E mare, de-aceea poate să stea nemişcată,
Poate să vorbească doar o dată sau de două ori într-un veac.

Ştim că există, trupul ei mare
Ştim că ne sprijină dacă-am greşi,
Ştim că nu poate să moară, că lângă sânii ei
Putem să ne-ntoarcem copii.

Şi-atunci când aerul se va face cald şi mătăsos între noi,
Când nu ne vom teme unii de alţii, de vânt,
Vom şti că vorbeşte Cuminţenia pământului,
Cuminţenia acestui pământ.

Ana Blandiana