Petrileanul Dumitru Gălăţan Jieţ a fost premiantul hunedorenilor
Zeci de oameni au venit astăzi în centrul municipiului Deva, pentru a-l întâlni pe Dumitru Gălăţan Jieţ, hunedoreanul care poate fi considerat o enciclopedie vie a momârlanilor.
Dumitru Gălăţan Jieţ a fost premiantul de sâmbătă al campaniei civice care are loc în Deva, cu scopul de a-i răsplăti simbolic pe oamenii de valoare ai judeţului Hunedoara. Autorul a aproape 20 de volume dedicate culturii şi tradiţiei momârlanilor le-a vorbit hunedorenilor veniţi să-l întâlnească şi să îşi arate preţuirea faţă de munca sa despre oamenii dragi lui, din satul momârlănesc.
„Am început cu prima carte abia în anul 2005, despre tradiţiile şi obiceiurile în satele din estul Văii Jiului. A fost o carte bine primită, iar confraţii scriitori m-au îndrumat să scriu mai multe despre această zonă. Soţia îmi spusese că am cam scris tot în carte şi mă întreba ce mai pot relata despre tradiţiile şi oamenii din Valea Jiului, despre momârlani. Am continuat să scriu, iar până în prezent am ajuns la 18 volume dedicate Văii Jiului, momârlanilor, tradiţiilor vechi, cercetării etnigrafice”, a spus autorul Dumitru Gălăţan Jieţ.
„Când vine vorba de cărțile sale în care a pus tot ce știa despre momârlani, Dumitru Gălățan lasă deoparte tonul nostalgic și vorbește ca unul care a făcut din etnologie o a doua profesie. A scris, sistematic, despre satul momârlănesc și a încheiat un ciclu care aduce în fața cititorilor obiceiurile nașterii, ale nunții și ale înmormântării, iar cărțile sale au ajuns să fie citate de către specialiștii reputați în domeniu și asta pentru că o asemenea cercetare temeinică nu s-a mai făcut de foarte multă vreme. Cercetările sale i-au permis accesul la surse de documentare foarte vechi, și așa a reușit să insereze în paginile cărților sale fotografii găsite prin arhivele de familie ale momârlanilor din Jieț. O adevărată enciclopedie, o „bogăție” întinsă pe ani de muncă sârguincioasă”, l-a descris pe „premiant” Dan Terteci, inițiatorul proiectului.