Părintele Arsenie Boca, duhovnicul al cărui mormânt de la Prislop a devenit loc de pelerinaj penru zeci de mii de credicnioşi, a intrat în rândul marilor personalităţi ale ortodoxiei, iar cuvintele sale de duh au fost făcute cunoscute printr-un număr impresionant de materiale documentare, cărţi religioase şi biografice.

Iată zece dintre învăţăturile atribuite duhovnicului, în care acesta vorbeşte despre ispită:

1. „Ispită este viaţa omului pe pământ. Toţi sfinţii au trecut prin o mulţime de ispite şi de suferinţe şi pe făgaşul acesta au sporit, dar cei care n-au putut birui asupra ispitelor au fost osândiţi şi au căzut. Nu este aşezare călugărească atât de sfântă şi nici loc atât de tras deoparte, unde să nu se afle împotriviri şi ispite. Omul cât trăieşte, nu-i niciodată întru totul ferit de ispite, căci avem sămânţa lor în noi din pricina poftei trupeşti în care am fost zămisliţi. Unii caută să fugă pentru a nu fi ispitiţi şi cad în ispite încă şi mai primejdioase. Nu-i de ajuns să fugi ca să birui, ci răbdarea şi adevărata smerenie ne fac mai tari decât toţi duşmanii noştri”. (Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Ediţia 5, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006).
2. „Începătura oricărei ispite este nestatornicia duhului şi puţina încredere în Dumnezeu. Căci după cum o corabie fără cârmă e purtată ici şi colo de valuri, asemenea omul slab şi schimbăcios, care-şi părăseşte hotărârile pe care le luase, este tălăzuit de tot felul de ispite. Mai întâi se iveşte în minte un gând simplu, apoi o să vină o închipuire, pe urmă plăcerea, pornirea destrăbălată şi în sfârşit consimţirea. Aşa că, puţin câte puţin, duşmanul cuprinde tot sufletul, când n-a găsit împotrivire chiar de la început” (Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Ediţia 5, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006).
3. „Potrivnicul l-a încercat pe Domnul prin aceste trei: prin neputinţa trupului, prin slava deşartă şi prin ispitirea de Dumnezeu. Toate aceste ispite au ascunse în ele momeala plăcerii sau acul păcatului, însă în chip felurit. Căci ştia vrăjmaşul că plăcerea pământească, pentru cine umblă după ea, are drăceasca putere ca să desfacă pe om de dragostea lui Dumnezeu şi să i-o întoarcă spre plăcerea a orice altceva afară de Dumnezeu. (Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Ediţia 5, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006).
4. „Mintea e templu al idolilor, având în loc de un singur Dumnezeu, multe chipuri ale patimilor necurate. Ea fiind o putere arzătoare, ca una ce avea să sălăşluiască într-însa pe Dumnezeu, care încă este foc, acum născoceşte şi aprinde plăcerile trupului, ea însăşi fiind reţinută astfel în legătura pătimaşă cu simţurile. Şi iată aşa, se furişează în sfatul minţii legea păcatului. Ea este plăcerea simţurilor, pentru care s-a şi hotărât moartea trupului. De atunci, mintea multora dă trupului numai sfaturi împotriva firii sau sfatul fărădelegii”. (Părintele Arsenie Boca, Tinerii, familia şi copiii născuţi în lanţuri, Ediţia 3, Editura Credinţa Strămoşească, 2009).
5. „O, voi, gânduri abia născute, de ce vă lăsaţi tulburate? De ce fugiţi ca o turmă de oi când dau peste păşune străină? Vedeţi cum se risipesc de sub ochii păstorului? Ori le sfâşie sălbatica fiară, ori le otrăveşte o iarbă rea. Vraja ispitelor de a scăpa de sub supravegherea multă, pagubă aduce. Omule! Pune mâna pe toiagul rugăciunii şi fă-le ocol în staulul minţii ca să stea acasă sub mila Domnului, care le hrăneşte şi care primeşte rugăciunile noastre: sufletele le sfinţeşte, trupurile le curăţeşte, cugetele le îndreptează, gândurile le curăţeşte şi aşa ne izbăveşte pe noi de tot necazul celor rele şi al durerii”. (Părintele Arsenie Boca, Tinerii, familia şi copiii născuţi în lanţuri, Ediţia 3, Editura Credinţa Strămoşească, 2009).
6. „Acum să luaţi seama că am să vă învăţ, ca să puteţi şi voi să prindeţi şi să vedeţi în voi înşivă lucrarea duhului rău. Vorbesc deschis – deci să nu se supere nimeni. Alţii mai subţiri la nas se supără. Noi însă trebuie să vorbim deschis, căci toţi suntem ispitiţi. E foarte uşor să-i descoperi lucrarea lui necurată, care se face în noi. De pildă, cu lăcomia stomacului, băgaţi de seamă că stomacul se umple, dar pofta nu se satură. Iată lucrul dracului: poftă peste fire. Vedeţi ce uşor îl poţi prinde, dacă ştii? E cunoscută lăcomia lupilor şi totuşi lupii nu mănâncă mai mult decât le este foame. Acum dacă lor le-a fost foame rău, asta-i altceva. Câinii ascund pâinea care n-o mai pot mânca. Iată dar, că fiarele, animalele, nu trec cu poftirea peste fire – numai omul trece, căci numai pe om are diavolul mânie şi numai pe om îl războieşte şi-I încearcă”. (Părintele Arsenie Boca, Tinerii, familia şi copiii născuţi în lanţuri, Ediţia 3, Editura Credinţa Strămoşească, 2009).

7. „Potrivnicul (diavolul) e îngăduit să ispitească trupul şi sufletul cu plăcerile patimilor: senzualitatea, lăcomia, luxul, slava deşartă, ispita puterii, a măririi trecătoare, a mândriei sau a aroganţei, cu patima proprietăţii el poate ispiti omul, făcându-l să intre în contextul unei concepţii de viaţă diametral opuse Revelaţiei. Toate patimile dezlănţuie o concurenţă pe bunurile lumii acesteia, încât oamenii se văd unii pe alţii duşmani de moarte şi ajung la crime şi războaie”. (Părintele Arsenie Boca, Tinerii, familia şi copiii născuţi în lanţuri, Ediţia 3, Editura Credinţa Strămoşească, 2009).

8. „Ştiinţa purcede şi ea de la Dumnezeu, dar în ea se ascunde o mare capcană şi o mare ispită. Ea adesea umflă, zice Apostolul, hrăneşte trufia, insuflă o tainică iubire de sine, iubire ticăloasă şi nebunească totodată. Să nu uităm niciodată că nimic suntem şi că drept bogăţie a noastră avem numai păcatul”. (Părintele Arsenie Boca, Tinerii, familia şi copiii născuţi în lanţuri, Ediţia 3, Editura Credinţa Strămoşească, 2009).

9. „Se cuvine ca tinerii ce vin în faţa Sfântului Altar să fie feciori, curaţi sufleteşte şi trupeşte. Tinerii care îşi păstrează fecioria până la Cununie pot fi asemănaţi cu mucenicii. Spun aceasta pentru că, în zilele noastre, războiul acesta nevăzut împotriva ispitei curviei este foarte dur şi trebuie tărie, pricepere, curaj, răbdare şi dorinţa de a fi plăcut lui Dumnezeu ca să îl poţi duce până la sfârşit. Tinerele fete, după 20 de ani să se căsătorească, să nască copii, căci ispitele sunt mari. Singurătatea nu e bună, şi o fată poate cădea uşor”. (Părintele Arsenie Boca, Tinerii, familia şi copiii născuţi în lanţuri, Ediţia 3, Editura Credinţa Strămoşească, 2009).
10. „Ispitiţi, oamenii au despărţit plăcerea de poruncă şi se feresc de zămislire – ferire care aduce daune atât bărbatului cât şi femeii. Aceasta ajunge tot la sterilitate. Ferirea de copii este a doua pricină de sterilitate. Şi după căsătorie poate fi desfrânare – aşa o numeşte Scriptura; sub numele căsătoriei îşi îngăduie toată risipa şi toate blăstămăţiile. Când se întâmplă să mai zămislească şi copii, nedoriţi sau printr-un accident, căci căsătoria nu e dată spre plăcere, ci este însoţită şi de plăcere energia naturală slăbită va da un copil slăbănog sau debil fizic şi mintal… Cei ce se vor scula în marea zi a izbânzii nu vor mai avea ispite în împărăţia Cerurilor. Împreunarea bărbatului cu femeia, fie chiar sfinţită prin dăinuirea veşnică a căsătoriei, va fi înlăturată. Marea ei ţintă este zămislirea de oameni noi; dar atunci moartea va fi înfrântă şi nu va mai fi nevoie de veşnica primenire a seminţiilor”. (Părintele Arsenie Boca, Tinerii, familia şi copiii născuţi în lanţuri, Ediţia 3, Editura Credinţa Strămoşească, 2009).