Un şofer de basculantă a distrus reţeaua de telefonie fixă şi internet dintr-un sat
Un bărbat din Crişcior va fi cercetat penal pentru distrugere, după ce a lăsat 200 de familii din satele comunei fără acces la reţeaua de telefonie fixă şi internet. A distrus cablurile telefonice şi fibra optică din satul Valea Bradului.
„Poliţiştii au stabilit că cele două cabluri telefonice şi firul de fibră optică au fost agăţate de bena unei autoutilitare manevrată de un bărbat în vârstă de 52 de ani, din comuna Crişcior, care a descărcat nisip în zona respectivă. Reprezentantul reţelei de telecomunicaţii a declarat că în urma acestui incident au fost afectaţi aproximativ 200 de abonaţi, care nu s-au mai putut conecta la internet și telefonie. În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru distrugere, reprezentanţii reţelei de telecomunicaţii urmând a stabili cu exactitate prejudiciul cauzat”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.