La 27 martie 1918 Sfatul Țării din Basarabia a votat unirea acesteia cu Regatul României. Cu unanimitate de voturi o parte din Moldova lui Ștefan cel Mare a fost adusă înapoi la patria mamă ca parte din procesul de reîntregire a României. Un proces construit pe temelia de sânge a soldaților români și pe numeroasele eforturi diplomatice ale unor oameni politici de anvergură, cel mai bun exemplu fiind chiar Nicolae Titulescu.

O zi istorică, am putea spune. O parte din procesul prin care România își aduce copiii acasă, în granițele sale, după o lungă perioadă de dezbinare sub cizma marilor imperii: Austro-Ungar și Țarist. Dar ce a reprezentat această zi de fapt ? Cum a fost posibilă unirea și de ce este ea atât de importantă pentru noi ? Sunt câteva întrebări pe care le putem pune cu această ocazie, în primul rând pentru a ne aduce aminte de jertfa înaintașilor noștri.

O perspectivă istorică

Primul Război Mondial a reprezentat o perioadă nefastă în istoria omenirii. Acest lucru se datorează efectelor devastatoare pe care conflagrația le-a avut asupra Europei moderne. Pierderile enorme de vieți omenești, cât și cele de ordin material au forțat Europa să vadă oroarea a ce însemna, de fapt, războiul dus cu armele modernității. Cu totul altceva decât experiențele statelor de până atunci.

Efectele devastatoare ale acestui conflict nu s-au simțit doar prin pierderile omenești și materiale, ci și la nivel politic. Odată cu sfârșitul războiului ordinea europeană de până atunci s-a schimbat radical. Mari imperii se dărâmau, iar în locul lor se ridicau noi state. Ideologii politice erau distruse de furia mulțimilor, iar altele veneau să le ia locul. Căderea liberalismului și a Imperiului Țarist au fost însoțite de ascensiunea uneia din cele două ideologii criminale ale sec. XX, comunismul, și nașterea Uniunii Sovietice.

Pe tot parcursul acestui proces Armata Rusă a intrat într-o debandadă completă. Nimeni nu mai putea controla pe deplin hoarda de soldați care, fără ofițerii lor superiori vânați de către noua putere, se dedau la tâlhării și violuri. Lucru resimțit și în Basarabia unde s-a cerut ajutorul trupelor române pentru rezolvarea problemei.

Într-un astfel de context istoric Sfatul Țării a luat în calcul, a propus și a votat unirea Basarabiei cu România. Era singura metodă prin care frații noștri de peste Prut își puteau asigura granițele și integritatea în raport cu noua putere de la răsărit. Pe lângă asta era și un lucru natural. Reunificarea a două state care reprezintă o singură națiune prin limbă, cultură și spiritualitate reprezenta un lucru natural și inevitabil în contextul dezordinii caracteristice încheierii Primului Război Mondial.

Actualitatea unei idei

Pentru o perioadă România era unită. Actul de la 27 martie și cel de pe 1 decembrie 1918 au dat naștere unui nou stat. O României reîntregită la granița vechii Europei. Din păcate istoria nu ne-a fost favorabilă. Ascensiunea mișcărilor extremiste precum nazismul german și comunismul sovietic au dus la apariția unor noi puteri și la o stare de haos într-o ordine europeană fragilă, stabilită după încheierea războiului.

Revizionismul și o puternică atitudine revanșardă au devenit trăsături caracteristice ale statelor învinse, iar noua Uniune Sovietică duce o politică evidentă de expansiune, atât a ideologiei comuniste, dar și a granițelor sale proprii. Aflată la granița dintre imperii România Mare a devenit ținta acestor noi puteri și prinsă în jocurile geopolitice ale vremii ea a fost ruptă din nou. Basarabia și Bucovina de Nord au fost cedate Uniunii Sovietice, iar în urma dictatului de la Viena N-V Transilvaniei a fost cedat Ungariei hortiste.

Timpul a trecut, iar România a reușit să-și recapete o parte din teritoriile cedate. În ciuda acestui fapt Basarabia, denumită astăzi Republica Moldova, este încă despărțită de patria mamă. Ultimii ani prezintă o creștere a interesului tinerilor de pe ambele maluri ale Prutului pentru unire, iar inclusiv clasa politică de la București pare să ducă o politică tot mai vădită în această direcție. Ideea de unire care a stat în spatele actului de la 27 martie este la fel de vie și astăzi, mai ales că provocările sunt similare.

Euromaidanul și criza din Ucraina au redus influența Federației Ruse asupra granițelor de est ale Europei. Totuși amenințarea încă există, iar independența Republicii Moldova este serios pusă sub semnul întrebării atâta timp cât ea rămâne un stat izolat, în afara Uniunii Europene și a NATO. Amenințarea rusească o pândește, la fel cum pândește și integritatea statului ucrainean. Oare este momentul ca România și Republica Moldova să consfințească din nou un act istoric ?

Românii sunt dornici de reîntregire, iar frații noștri de peste Prut își doresc să trăiască liberi, un drept câștigat prin revoluția de la Chișinău din 2009, dar care este amenințat astăzi de instabilitatea existentă în răsărit. Pentru Moldova este clar că trebuie să se alăture uneia din marile familii geopolitice existente. Uniunea Europeană și NATO sau Uniunea Eurasiatică și axa Moscova-Beijing. Alegerea pare să fie spre vest, dar realitatea de la Chișinău nu este una foarte pozitivă și care să asigure șansa aderării prea curând, riscurile planând asupra viitorului Moldovei.

Într-un astfel de context unirea cu România se prezintă drept o alternativă viabilă. O intrare rapidă în UE și dobândirea siguranței pe care apartenența la acest spațiu o implică. Actul de la 27 martie a fost posibil datorită unui context internațional și geopolitic deosebit, context care există și astăzi și ne dă șansa unei reuniri. Este absurd ca două țări care împart o limbă, o cultură și o istorie comună să existe drept două națiuni diferite, cu atât mai mult cu cât au interese comune pentru un viitor mai prosper și mai sigur.  Unirea este un act necesar pentru a vindeca rănile și nedreptățile istoriei.