DSV Hunedoara verifică punctul de sacrificare din Piaţa Petroşani
Inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentară Hunedoara vor să se asigure că punctul destinat sacrificării mieilor din cadrul Pieţei Centrale Petroşani, respectă normele de siguranţă alimentară.
Acţiunea de verificare a fost demarată ieri-joi, iar dacă inspectorii în siguranţa alimentară vor fi mulţumiţi de condiţii, va fi autorizat punctul de sacrificare a animalelor în cadrul Pieţei Centrale Petroşani. Administraţia Pieţelor a amenajat punctul de sacrificare dat fiind faptul că se apropie sărbătorile pascale, iar crescătorii de oi care vor veni cu miei în piaţă nu au un abator în Valea Jiului unde să-şi poată sacrifica animalele. „S-a făcut igienizarea şi amenajarea după cerinţele DSV Hunedoara, avem toată documentaţia necesară şi în urma verificării credem că vom obţine autorizarea pentru acest punct”, a declarat Sorin Creţu, şeful Administraţiei Pieţelor Petroşani. Pe de altă parte, pentru Paştele catolic, deja mai mulţi crescători de ovine au anunţat că îşi vor desface produsele la Petroşani, de săptămâna viitoare, chiar dacă vânzări mari vor avea înainte de Paştele ortodox.