Se fură ca-n codru! Prădate si asociatiile umanitare
Membrii unei asociaţii umanitare din Hunedoara au reclamat la Poliţie că au fost înşelaţi de persoane care s-au prezentat ca angajaţi ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Una din victime, în vârstă de 47 de ani, din municipiul Hunedoara, în calitate de preşedinte al asociaţiei, a declarat că incidentul s-a petrecut ieri,29.03.2015, în jurul orei 14:00, în timp ce ea şi colegii săi strângeau fonduri pentru un caz umanitar, pe raza localităţii Silvaşu de Sus.
„Femeia a declarat că, în timp ce se afla în pe raza localităţii Silvaşu de Sus, împreună cu alte două persoane, pentru a desfăşura activităţi de strângere de fonduri pentru un caz umanitar, au fost opriţi de un bărbat şi două femei, care s-au recomandat ca „inspectori ANAF”, solicitându-le actele asociaţiei, chitanţierele, precum şi banii încasaţi. După reţinerea documentelor şi banilor, presupuşii inspectori ANAF le-au solicitat persoanelor vătămate să meargă la sediul asociaţiei pentru continuarea controlului. Persoanele vătămate s-au conformat, iar când au ajuns în municipiul Hunedoara, la sediul asociaţiei, şi-au dat seama că au fost înşelaţi şi s-au adresat poliţiştilor, formulând plângere penală”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.