Otravă simt pe-ntregul cer al gurii,
Mi-i limba străpezită de veşnic ulcerat,
Şi scrijelat încet de unghia torturii,
Mă sting sub clopotul îndurerat.

Ca pe-o femeie stearp-a întâmplării
M-a legănat viaţa-n dezmierdări
Şi m-a zvărlit la ţărmul înserării,
Crispat de ţipătul atâtor încordări.

Născut ori prea devreme ori întârziat,
Eu am trăit din ai legendei muguri,
Cu verbu-am fost să fiu înzodiat
Şi-am ars în propriile-mi ruguri.

Cu aripi frânte vulturii din mine
S-au misuit atât de leneş în azur
Şi timpului de soare care vine
Nu i-au lăsat decât un obosit contur.

George Mărgărit