Părintele Arsenie Boca a fost anchetat şi arestat de mai multe ori, înlăturat apoi de la Mănăstirea Brâncoveanu şi de la Mănăstirea Prislop şi, în final, obligat să renunţe la preoţie. Prigoanei comuniste i-au urmat anii în care a fost urmărit de securişti. O serie de mărturii despre cea mai dificilă perioadă a vieţii sale arată cum era perceput Arsenie Boca în raporturile cu regimul comunist.

Din vremea în care a fost arestat în 1945 a fost păstrată o declaraţie pe care preotul a dat-o Siguranţei statului român. În mărturia sa a vorbit despre copilărie, viaţa de familie, înclinaţiile sale spirituale, desprea activitatea sa de studiu în teologie şi pictură, dar şi despre harul său. „În Vinerea Izvorului după Paştile anului 1939, am fost tuns în călugărie, primind numele Arsenie. Într-o iarnă, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalanşă de oameni de toate vârstele şi treptele, năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aci m-am trezit să fac duhovnicie cu oamenii, deşi nu eram preot. Ştiam că tot ce păţesc oamenii li se trage de pe urma greşelilor sau păcatelor. Aşa m-am văzut silit să primesc preoţia şi misiunea majoră a propovăduirii lui Hristos-Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, precum şi a sfinţirii omului, ca să aibă pacea lui Dumnezeu în sine, absolut în orice împrejurări s-ar afla în viaţă. I-am învăţat să fie curaţi faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu; să dea Cezarului ce e al Cezarului (ascultare cetăţenească, dajdie etc.) şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu (cuget curat, suflet purificat şi trup curăţit de patimi). Despre această învăţătură, martori îmi sunt toţi cei ce-au ascultat poveţele cele după Dumnezeu pe care li le-am dat: iubirea de Dumnezeu, iubirea de toţi oamenii, fără deosebire, şi viaţa curată, care fac cu putinţă reîntoarcerea noastră, a împlinitorilor, iarăşi în Împărăţia de obârşie, de unde ne-a trimis Dumnezeu spre scurtă cercare a cuminţeniei şi a iubirii noastre, pe pământ, în stadia şi arena vieţii. Asta îmi este toată misiunea şi rostul pe pământ, pentru care m-a înzestrat cu daruri – deşi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părţile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu şi sfinţirea oamenilor prin iubire. De alte gânduri şi rosturi sunt străin. (R. Vâlcii. 17 iulie 1945 – Ieromonahul Arsenie)”, se arată într-un fragment din declaraţia dată de preot Siguranţei statului.

În luna mai a anului 1948, preotul a intrat din nou în atenţia Securităţii. A fost ridicat de la mănăstire şi trimis în arest, acuzat că i-a ajutat cu hrană pe luptătorii anticomunişti din Munţii Făgăraşului. Arsenie Boca a petrecut atunci o lună şi jumătate în detenţie. Din acea perioadă datează o altă declaraţie dată de Arsenie Boca anchetatorilor, în care acesta relata despre raporturile sale cu membrii ai Mişcării Legionare. „Fiind la Bucureşti, pentru studii, între 1933-1938, am văzut pe căpitanul Codreanu, dar n-am vorbit cu el niciodată. Cunosc pe Pătraşcu, dar pe el numai datorită faptului că a venit la mănăstire să se spovedească. A fost de vreo două ori la mărturisire în 1947. A mai fost şi în 1948, dar, locuind în apropiere, a fost simplu trecător. Legături politice cu el n-am avut, decât cele strict preoţeşti. Au mai trecut pe la mănăstire şi alţi foşti legionari, atât [de] prin comunele învecinate ţărani, cât şi de mai departe, dar n-am avut discuţii politice ci numai duhovniceşti. Ba mai mult, aflându-le starea politică le-am dat insistent sfatul de a se astâmpăra şi de a renunţa la pistol, la răzbunare şi alte păcate. I-am făcut să înţeleagă că stăpânirile se orânduiesc de sus, iar ce de jos nu au decât să le primească”, se arată într-un fragment din volumul ”Părintele Arsenie Boca în atenţia poliţiei politice din România” de George Enache şi Adrian Nicolae Petcu.

Dosarul de anchetă al preotului

Câteva luni mai târziu după eliberarea din arest, preotul Arsenie Boca a fost silit să părăsească mănăstirea din Sâmbăta de Sus. A fost trimis de mitropolitul Nicolae Bălan la Prislop, potrivit mărturiilor din biografia sa. Arsenie a devenit stareţul mănăstirii din Ţara Haţegului, la acea vreme un loc al călugărilor, transformat în anii următori într-o mănăstire de maici. S-a ocupat de refacerea mănăstirii şi i-a adus numeroase îmbunătăţiri, însă popularitatea sa în rândul credincioşilor i-a adus în continuare necazuri. În anii 1951, 1953, 1955, 1956 a fost de mai multe ori arestat, iar în 1959, când obştea mănăstirii Prislop a fost risipită, fostului stareţ i-a fost interzis să mai îmbrace haina preoţească.

O notă informativă datată în 1963, semnată de sursa Timotei şi păstrată în în Arhivele CNSAS, arăta cum era privit pictorul Arsenie Boca de cei care îl vizitaul la atelierul de pictură din Bucureşti. „Am constatat că cele mai multe persoane care vin la Boca sunt pornite de un sentiment religios şi care vin la el considerându-l spiritual, ca un sfânt. De aceea, îmi explic această afluenţă de oameni şi femei din Ardeal, acolo unde el a fost preot. De fapt, cele mai multe comenzi de icoane le primeşte de la persoanele care vin să-l vadă şi cu scopul de a-şi face drum la el şi cu sentimentul că icoana pe care o face el ar primi ajutor mai mare din partea lui Dumnezeu, fiindcă e făcută de o mână mai cucernică”, se arată într-un fragment din volumul ”Părintele Arsenie Boca în atenţia poliţiei politice din România”, de George Enache şi Adrian Nicolae Petcu.

Note informative la Securitate

Într-o altă notă informativă din februarie 1964, publicată în volumul ”Părintele Arsenie Boca în atenţia poliţiei politice din România” de George Enache şi Adrian Nicolae Petcu, informatorul Nicoară Iulian prezenta modul cum părintele devenise faimos, dar şi despre modul său de viaţă. „Ducând o viaţă extrem de severă şi supunându-se unei asceze riguroase, s-a impus atenţiei tuturor călugărilor şi credincioşilor care mergeau la mănăstire. El mânca foarte puţin şi numai legume, numai post, el dormea jos pe podele şi se ruga necontenit, stând ceasuri întregi în genunchi la rugăciune. A început apoi să predice şi să spovedească credincioşii care veneau la el. Atât în predică, cât şi în spovedanie era sever, aspru cu greşelile, cu păcatele oamenilor. Faima lui de călugăr riguros, de om al lui Dumnezeu, mersese până la marginea ţării. Lumea venea nebună spre el. Ţăranii şi intelectualii veneau cu sutele, cu miile de pretutindeni să-l vadă, să-l audă, să stea de vorbă cu ”sfântul” de la Sâmbăta. Trecea în faţa mulţimilor drept, cunoscător al tainelor omului şi făcător de minuni”, informează site-ul fericiticeiprigoniti.ro.

O notă informativă semnată de sursa Florică, în 1965, îl prezenta pe Arsenie Boca, ca fiind o persoană modestă, care se declara împotriva „reclamei” pe care i-o făceau oamenii. „El nu mai umblă în haine clericale şi nici nu mai poartă barbă. Este încă devotat Bisericii şi este privit de Patriarh şi de ceilalţi şefi ai lui ca un om capabil şi priceput în arta picturii. Din timpul de când era student era socotit ca un om de caracter, cu multă voinţă şi destul de modest. Ori de câte ori am vorbit cu el, mi-a spus că lumea i-a făcut o falsă reclamă, a exagerat anumite lucruri şi din această cauză a avut de suferit”, informau autorii vorlumului ”Părintele Arsenie Boca în atenţia poliţiei politice din România”, citând o notă preluată din dosarul informativ de la CNSAS, al părintelui.

Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vaţa de Sus, Hunedoara – d. 28 noiembrie 1989, Mănăstirea Sinaia, Prahova) e considerat una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei româneşti. Mormântul său se află la Mănăstirea Prislop.