miercuri, aprilie 1st, 2015

 

Salariaţii CEH primesc tichete cadou de Paşte

Toţi angajaţii sucursalelor Complexului Energetic Hunedoara vor primi, în zilele următoare, tichete cadou cu ocazia sărbătorilor de Paşte. În urma negocierilor dintre administraţia CEH şi Sindicatul Muntele s-a convenit ca valoarea acestor tichete să fie de 350 de lei/salariat. Deşi au existat semne de întrebare legate de posibilităţile CEH de a acorda aceste adaosuri salariale de paşte, având în vedere situaţia dezastruoasă în care se află compania, s-a convenit că aceste drepturi trebuie acordate, cu atât mai mult cu cât ele sunt cuprinse şi în prevederile Contractului Colectiv de MuncăCItește mai departe


Căldura din Valea Jiului stă în mâna Guvernului

Sistemul unic de termoficare din Valea Jiului este la mâna Guvernului. Realizarea lui nu depinde de factorii locali, chiar dacă aceştia au constituit o asociaţie de dezvoltare intercomunitară în acest sens, ci de viitorul CEH. Un viitor aflat sub semnul întrebării, ţinând cont de problemele grave cu care se confruntă compania energetică. Un astfel de sistem, extins de la Vest la Est în întreaga Valea Jiului ar rezolva problema căldurii şi în Petrila şi Uricani, acolo unde, acum, oamenii se încălzesc cum pot. „Prioritar pentru Valea Jiului este sistemul centralizatCItește mai departe


Încă un succes naţional al dramaturgului Valeriu Butulescu

Pe scena Centrului Cultural „Reduta” din Reşiţa, care datează din secolul al XVIII-lea, a avut loc Festivalul Naţional de Teatru pentru Tineret, ediţia a III-a, intitulat, sugestiv „Amprente”. Repertoriul a fost bogat şi divers: „Steaua fără nume” (Mihail Sebastian), „Gâlcevile din Chioggia (Carlo Goldoni), „Moftangiii” (după I.L. Caragiale), „Hallowen” (D. J. Pope), „Făt-Frumos din lacrimă” (Mihai Eminescu), „Cafeaua Domnului Ministru” (Horia Gârbea), „Satul electronic” (Valeriu Butulescu), „Ampiticipecreier.com” (A.I. Prisăcariu) şi „Fantomiada” (Ion Băieşu). Trofeul Festivalului a fost decernat trupei „Atelierul de Teatru” din Botoşani. Trupa „Gong” din Roman, care aCItește mai departe


Spectacol caritabil de Paşte la Crucea Roşie Vulcan

Subfiliala de Cruce Roşie din Vulcan organizează o nouă ediţie a spectacolului caritabil „Un cântec, un zâmbet, un copil fericit”. Evenimentul va avea loc în data de 7 aprilie 2015, fiind găzduit de sala de spectacol a Cinematografului Luceafarul din Vulcan, începând cu orele 15.00. Spectacolul caritabil are ca scop strângerea de fonduri pentru copiii care provin din familii cu venituri foarte mici. pe scenă vor urca cei mai îndrăgiţi artişti ai momentului din Valea Jiului şi nu numai. Preţul unui bilet este de 10 lei. Biletele se pot achiziţionaCItește mai departe


Investitori din Europa şi Asia, la Deva!

Primarul Municipiului Deva, Petru Mărginean, s-a întâlnit astăzi cu o delegaţie formată din reprezentanţii a 27 de firme din Taiwan, China, Franţa şi Italia. La eveniment a participat şi reprezentantul Decathlon Europa, unul dintre cei mai cunoscuţi producători de articole sportive. Oamenii de afaceri prezenţi la Deva şi-au exprimat intenţia de a-şi muta capacităţi de producţie în zona noastră şi au dorit să afle care sunt facilităţile oferite de autorităţile locale. La întâlnire au participat deputatul Carmen Hărău, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Dorin Gligor, şi primarul Municipiului Hunedoara, Viorel Arion.


Gheorghe Ile crede că Valea Jiului trebuie să aibă o singură administraţie locală

Cu forţele disipate şi cu probleme din ce în ce mai mari, cele şase localităţi ale Văii Jiului vor avea un viitor trist în anii următori. Predicţia aparţine chiar primarului municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, şi a fost făcută astăzi, în cadrul unei emisiuni de televiziune. „Dacă Valea Jiului nu va avea o singură conducere administrativă, nu vom reuşi să ne dezvoltăm niciunii. Avem nevoie să fim uniţi, daca nu, banii nu vor mai veni. Iar atunci când nu ai bani, toată lumea ştie că miroşi a prost şi nu maiCItește mai departe


Cum se duce lupta dintre nordul şi sudul judeţului Hunedoara pentru atragerea de investitori

Deşi statisticile arată că rata şomajului este mult mai mare în sudul judeţului Hunedoara decât în partea de nord a acestuia, iar perspective în această direcţie sunt se anunţă şi mai sumbre, autorităţile locale din Deva şi Hunedoara fac paşi mult mai rapizi în direcţia atragerii investitorilor capabili să creeze noi locuri de muncă şi noi afaceri de succes. Încă un exemplu în această direcţie a fost dat zilele trecute când o delegaţie formată din zeci de oameni de afacerei străini (în mare parte veniţi din China) au fost oaspeţiiCItește mai departe


VREMEA REA SE ÎNTOARCE ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

    Începând de astăzi de la ora 13:00 și până vineri 03 aprilie ora 18:00 județul Hunedoara la fel ca întreaga țară se află sub incidența avertizării emise de Administrația Națională de Meteorologie. Astfel, în intervalul menţionat, vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze ce vor depăsi local 55…60 km/h. În zona montană vântul va sufla tare, iar pe creste va depăşi la rafală 90 km/h. La munte vor predomina ninsorile, iar mai ales în Carpaţii Orientali şi în Carpaţii Occidentali izolat cantităţile de precipitaţii vor depăşi 20CItește mai departe


Plăteşti dacă vrei să vinzi în târgul din Petroşani

   Administraţia Pieţelor face ultimele pregătiri pentru amenajarea spaţiilor din incinta arenei sportive Jiul Petroşani, acolo unde din 19 aprilie a.c., va fi mutat târgul săptămânal de produse industriale. Dacă până acum cei care vindeau vechituri erau scutiţi de taxe, după ce şefii pieţelor au văzut că se face adevărată speculă, au decis să le ceară şi acestor comercianţi o taxă modică. Astfel, cei care merg cu vechiturile în sacoşă vor primi 2 metri pătraţi gratuit, considerându-se că sunt oameni care-şi vând din bunuri pentru a-şi lua o pâine. ÎnCItește mai departe


Adevărul despre banane pe care nimeni nu ţi l-a spus

Nutriţioniştii susţin că aceste fructe sunt foarte hrănitoare şi se digeră uşor Consumăm prea multe grăsimi şi prea puţini carbohidraţi, susţin specialiştii în nutriţie din Marea Britanie. Potrivit acestora, oamenii preferă să mănânce pateuri sau alte produse uleioase în loc de banane, pentru că au impresia că fructele îngraşă mai mult. Nutriţioniştii spun că o banană consumată zilnic nu e periculoasă pentru siluetă. Nutriţioniştii susţin că aceste fructe sunt foarte hrănitoare şi se digeră uşor Consumăm prea multe grăsimi şi prea puţini carbohidraţi, susţin specialiştii în nutriţie din Marea Britanie.CItește mai departe


HUNEDOREAN RĂNIT ÎN URMA UNEI EXPLOZII

   Un bărbat în vârstă de 34 de ani din municipiul Hunedoara a fost transferat de urgență la secția de Arși a Spitalului Județean de Urgență Deva, după ce o butelie a explodat în baraca în care acesta se afla, situată pe strada Lătureni din localitate. În urma nefericitului eveniment, hunedoreanul s-a ales cu arsuri la nivelul feței și a membrelor superioare. Un localnic aflat la fața locului a anunțat imediat echipele de intervenție prin numărul unic de urgență 112. ” Am auzit zgomot, l-am și văzut, era căzut, șiCItește mai departe


BNR a redus dobânda la un nou minim istoric: 2%

   Conform așteptărilor economiștilor, Banca Națională a redus din nou dobânda de politică monetară cu un sfert de punct procentual, coborând astfel la un nou minim istoric, 2%. Practic, în ceva mai mult de un an, principala dobândă a BNR a coborât dela 3,75% până la 2%. Scăderile au fost operate în pași mici, cu nu mai puțin de cinci modificări anul trecut și fix trei anul acesta. Nivelul de 2% este așteptat să „reziste” ceva mai mult pe piață, fiind aproape de ținta de inflație a Băncii Naționale pentruCItește mai departe


La un pas să ardă de viu în maşină

   Un şofer din Valea Jiului a fost salvat de colegii din trafic după ce maşina i-a fost cuprinsă de flăcări. Omul nu avea cum să vadă incendiul dat fiind faptul că izbucnise sub autoturismul de teren, iar când a fost oprit de şoferii care veneau din sens opus, flăcările au înghiţit autovehiculul. Incidentul a avut loc pe drumul care duce în Straja, iar pompierii din Lupeni nu au mai putut salva maşina care a fost mistuită de flăcări. Aceştia au stabilit că dezastrul s-a produs din cauza unei defecţiuniCItește mai departe


Percheziţii DIICOT la suspecţi de infracţiuni informatice

    Mai multe percheziţii au fost efectuate astăzi de către DIICOT pe raza  judeţelor  Mehedinţi, Dolj, Hunedoara, Buzău şi Timiş, în cadrul unei acţiuni vizând  destructurarea unui grup infracţional organizat constituit în vederea săvârşirii de infracţiuni  din domeniul criminalităţii informatice. Suspecţii, în perioada  2013 – 2014, s-au constituit într-un grup infracţional organizat  care a acţionat, pe raza  judeţelor  Mehedinţi, Dolj, Hunedoara, Buzău şi Timiş,  având ca scop infracţional  săvârșirea unor infracțiuni contra siguranței și integrității sistemelor și datelor informatice.  Prin activitatea infracțională desfășurată gruparea infracțională  a prejudiciat serverele unorCItește mai departe


Codul Penal pe înţelesul copiilor

   Poliţiştii sunt decişi să-I pregătească pe copii pentru viaţă. Special pentru cei mici a fost editată, broşura denumită “Unde- i lege, nu-i tocmeală” – Codul Penal pe înţelesul copiilor, pentru ca aceştia să-şi cunoască drepturile şi obligaţiile. Poliţia Română este cea care a avut această iniţiativă pe principiul că şi copiii trebuie să-şi cunoască drepturile şi obligaţiile, pentru a dobândi o educaţie în spiritul unei societăţi bazate atât pe respectarea normelor morale, cât şi a celor legale. De asemenea, spun poliţiştii, copiii trebuie să cunoască la ce riscuri seCItește mai departe


Antifrauda DEVA n-a închis nici o cofetărie  

   Pe seama Direcţiei Regională Antifraudă Deva a fost pus un aşa-zis abuz care s-ar fi petrecut în Timişoara, localitate de care inspectorii deveni răspund, însă în realitate la unitatea despre care presa din întreaga ţară a relatat nu s-a făcut nici un control. Zilele trecute în media era dat exemplul Cofetăriei Codrina din Timișoara care a fost închisă de DRA Deva, după un control, pentru 1,5 lei în plus în casa de marcat. Direcţia Antifraudă a luat atitudine şi cu probe arată că în realitate se duce o campanieCItește mai departe


Datori vânduţi la apă

   Zeci de mii de lei are de recuperat societatea de apă din Valea Jiului doar de la un singur consumator, iar într-un clasament al rău platnicilor se regăsesc afacerişti, politicieni, funcţionari, poliţişti ori oameni cu venituri modeste. Un singur consumator are de plătit către SC Apa Serv Valea Jiului o datorie astronomică de nu mai puţin de 25 868 de lei, adică peste un sfert de miliard de lei vechi. Nu este singurul, alţi cinci consumatori casnici sunt aproape de suma colosală în clasamentul rău platnicilor întocmit de operatorulCItește mai departe


Bătaie pe boxele din Piaţa Centrală Petroşani

După o licitaţie în care dezinteresul a fost cuvântul de ordine, producătorii care vor să-şi desfacă mărfurile în hală s-au înghesuit să liciteze pentru spaţiu. A mai lipsit puţin până să se ia la bătaie recunosc cei din conducerea pieţei. Potrivit şefului Administraţiei Pieţelor Petroşani, Florin Creţu, până în acest moment au fost închiriate aproape toate boxele destinate producătorilor de carne şi lactate, iar preţul obţinut este unul nesperat de bun pentru piaţă. În medie, cei care au achiziţionat spaţii la licitaţiile publice cu strigare organizate de Administraţia Pieţelor, vorCItește mai departe


De la PDL, la PP-DD şi acum la UNPR

    Sediul unde fostul deputat Monica Iacob – Ridzi a avut declarat cabinetul parlamentar trece la UNPR. Spaţiul, de pe strada Constructorului, este gol şi poate fi închiriat. Solicitarea de repartizare a sediului în suprafaţă de 25 mp a  fost făcută de UNPR Filiala Petroşani  printr-o cerere înaintată municipalităţii şi nu există niciun impediment de repartizare a lui către partidul din care face parte acum şi primarul Tiberiu Iacob – Ridzi. Biroul Juridic şi-a dat acordul, la fel şi reprezentanţii SPADPP, iar edilul – şef de la Petroşani aCItește mai departe


Afaceristul Alin Simota trimis în judecată de lichidatorul clubului Jiul Petroşani

    Omul de afaceri Alin Simota trebuie să facă faţă încă unui proces, de data aceasta deschis de lichidatorul clubului Jiul Petroşani, aflat în insolvenţă. Simota este arestat preventiv într-un dosar de constituire a unui grup infracţional şi condamnat de prima instaţă în alte două cauze penale. Lichidatorul clubului Jiul Petroşani, Heral Consult Ipurl, este cel care a deschis noua acţiune în instanţă la finele căreia omul de afaceri Alin Simota riscă o nouă condamnare. Legea este clară în aceste cazuri, iar angajarea răspunderii se poate aplica, potrivit legii,CItește mai departe


De ce este 1 aprilie ziua păcălelilor

Civilizațiile antice, precum cea romană sau hindusă, sărbătoreau trecerea în noul an în preajma zilei de 1 aprilie. Momentul era o continuare a echinochțiului de primăvară, care are loc în 20 sau 21 martie. În Evul Mediu, Anul Nou era sărbătorit în 25 martie. 1 aprilie – ziua păcălelilor. Teoria calendarului Toate acestea s-au schimbat în 1582, când Papa Grigore al XII-lea a introdus noul calendar – gregorian – în locul calendarului iulian care era până atunci în vigoare. Noul calendar propunea ziua de 1 ianuarie drept prima zi aCItește mai departe


Bila alba/ 1 aprilie/ Tiberiu Iacob Ridzi

   Primarul municipiului Petrosani, Tiberiu Iacob Ridzi, pentru ca a luat initiativa si le-a propus primarilor din vale ca  impreuna sa creeze o Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară, în cadrul căreia să funcţioneze o firmă specializată, menită să atragă investitori din ţară şi din străinătate, care să dezvolte industrial şi turistic zona şi care să des­chidă sute de locuri de muncă în fiecare localitate din Valea Jiului.    


Bila neagra/ 1 aprilie/ Alin Vasilescu

   Directorul Spitalului de Urgenta Petrosani, Alin Vasilescu, pentru ca dovedeste, din nou, ca lucrurile in unitatea pe care o conduce sunt scapate de sub control, fiind nevoie ca fotografii cu conditiile mizere din saloanele spitalului sa ajunga subiect de dezbatere in spatiul public, astfel incat pacientii sa poata beneficia de conditii decente si umane , iar echipa din subordinea sa si direct raspunzatoare de aceasta situatie, sa fie determinata  sa-si faca treaba.  


În neantul…

În neantul de apururi te aflai așa de bine Cofundat în vecinicie rece și nesimțitor Nici plăcere-nșelătoare care trece precum vine Nici durere nemiloasă cu-al ei zbucium zdrobitor. Și-ntr-o zi pe-această lume te-au adus fără de voie Întrupându-te din lumea fericitei neființi, Și-ai venit, nevinovatul, la povară și nevoie Să-mplinești pedeapsa vieței moștenită din părinți. Pentru ce? Pentru ca însuți s-aduci pe-alții după tine Și ei tot așa să facă pân-la cel din urmă rând Chin din chin să se reverse peste VALEA DE SUSPINE, Și-astfel să se vecinicească suferințaCItește mai departe


William Shakespeare

   Timpul este prea lent pentru cei care aşteaptă, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt pentru cei care sărbătoresc. Dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate.  


Ovine/Caprine: APIA a efectuat plata Ajutorului national tranzitoriu pentru anul 2014

   Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că astăzi, 31 martie 2015, a efectuat plata aferentă Ajutorului naţional tranzitoriu (ANT) – schema cuplată de producţie în sectorul ovine/caprine pentru anul de cerere 2014, în sumă totală autorizată la plată  de 275.617.976,40 lei pentru un număr de  57.954 fermieri, după cum urmează: Ovine – 241.377.420,96 lei pentru un număr de 596.062 capete eligibile; Caprine – 34.240.555,44 lei pentru un număr de 219.393 capete eligibile. Cuantumul calculat pentru ovine/caprine  este de 28,08 lei/cap de animal. Reamintim faptul că ajutorulCItește mai departe


Amplasarea aparatelor radar în data de 01.04.2015

   DN 7 Deva – Sântuhalm – Simeria DJ 687 Cristur – Hunedoara DJ 687 Hunedoara – Hăşdat DN 66 Călan – Băcia DN7 Mintia – Veţel DN7 Veţel – Leşnic DN7 Leşnic – Săcămaş DN7 Ilia – Gurasada DN7 Gurasada – Burjuc DN7 Burjuc-Zam Deva, Calea Zarand; Sântuhalm; DN 76 Căinelul de Jos – Bejan Uricani pe DN 66A, str. Muncii  


APIA:De la 1 aprilie se depun declaratiile privind cota de lapte

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează operatorii care achiziţionează lapte, precum şi producătorii deţinători de cotă de lapte pentru vânzări directe că, în perioada 1 aprilie  – 14 mai 2015 trebuie să depună declaraţiile anuale privind livrările, respectiv vânzările directe, efectuate în anul de cotă 2014/2015. Producătorii deţinători de cotă pentru vânzări directe trebuie să completeze declaraţia anuală conform datelor din Caietul fermierului. Este important de menţionat că producătorul care deţine cotă pentru vânzări directe trebuie să depună declaraţia anuală chiar dacă nu a comercializat lapte sauCItește mai departe