APIA:De la 1 aprilie se depun declaratiile privind cota de lapte
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează operatorii care achiziţionează lapte, precum şi producătorii deţinători de cotă de lapte pentru vânzări directe că, în perioada 1 aprilie – 14 mai 2015 trebuie să depună declaraţiile anuale privind livrările, respectiv vânzările directe, efectuate în anul de cotă 2014/2015.
Producătorii deţinători de cotă pentru vânzări directe trebuie să completeze declaraţia anuală conform datelor din Caietul fermierului. Este important de menţionat că producătorul care deţine cotă pentru vânzări directe trebuie să depună declaraţia anuală chiar dacă nu a comercializat lapte sau produse lactate în cursul anului de cotă.
Cumpărătorii de lapte trebuie să depună la centrele judeţene APIA al regiunii pe raza căruia funcţionează, declaraţia anuală privind cantitatea de lapte achiziţionată în anul de cotă 2014/2015 termenul limită fiind tot 14 mai 2015.
Pentru cumpărătorii de lapte care nu depun la termen declaraţia anuală privind cantităţile achiziţionate, sunt calculate penalităţi pentru fiecare zi calendaristică de întârziere, începând cu data de 15 mai.
Penalitatea reprezintă suma corespunzătoare taxei datorate pentru o depăşire de 0,01 % din cantităţile de lapte care i-au fost livrate de producători pentru fiecare zi calendaristică de întârziere. Această sumă poate să fie cuprinsă între 100 şi 100.000 euro.
De asemenea, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează operatorii care achiziţionează lapte, precum şi producătorii de lapte de vacă că începând cu 1 aprilie 2015 este eliminat regimul cotelor de lapte.
Având în vedere eliminarea sistemului cotelor de lapte, au apărut noi reglementări legale privind livrarea laptelui de la producător către prim-cumparatorul de lapte, astfel:
- orice livrare de lapte pe teritoriul României se poate realiza doar în baza unui contract încheiat între părţi;
- durata contractului trebuie să fie de minim 6 luni;
- orice livrare de lapte în afara contractului se sancţionează conform legii;
- începând cu 1 mai 2015, operatorii economici care achiziţionează lapte de la producători trebuie să declare până pe data de 15 a fiecarei luni, cantitatea de lapte achiziţionată de la producători în luna precedentă;
- pentru a putea rezista pe piaţa laptelui şi pentru a creşte puterea de negociere a preţului laptelui cu prim-cumparatorii, producătorii trebuie să se constituie în organizaţii de producători.
- pentru a fi recunoscute, organizaţiile de producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate trebuie să depună cererea de recunoaştere însoţită de documentele anexe la centrele judeţene APIA de care aparţin, conform HG nr.441/2014;
- organizaţia de producători recunoscută poate negocia contractele de livrare a laptelui crud în numele membrilor acesteia.
Agenția de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură atenţionează operatorii economici şi producătorii de lapte că orice întârziere în depunerea declaraţiilor anuale poate genera blocarea depunerii cererilor pentru acordarea sprijinului cuplat în sectorul zootehnic pentru vacile de lapte, respectiv a cererii unice de plată.