VREMEA REA SE ÎNTOARCE ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

vreme    Începând de astăzi de la ora 13:00 și până vineri 03 aprilie ora 18:00 județul Hunedoara la fel ca întreaga țară se află sub incidența avertizării emise de Administrația Națională de Meteorologie. Astfel, în intervalul menţionat, vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze ce vor depăsi local 55…60 km/h. În zona montană vântul va sufla tare, iar pe creste va depăşi la rafală 90 km/h.
La munte vor predomina ninsorile, iar mai ales în Carpaţii Orientali şi în Carpaţii Occidentali izolat cantităţile de precipitaţii vor depăşi 20 l/mp şi se va depune strat nou de zăpadă. Vor fi şi intervale în care ninsoarea va fi viscolită.

În Maramureş, Transilvania, Crişana şi local în Moldova şi în zonele deluroase din restul ţării, trecător, precipitaţiile, în general slabe cantitativ, vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, mai ales în noaptea de joi spre vineri (2/3 aprilie) şi în cursul zilei de vineri (3 aprilie).