Parcul Naţional Defileul Jiului

defileul-jiuluiParcul Naţional Defileul Jiului este zona în care frumuseţile naturii şi multe lucruri unice îi atrag pe turişti. Astăzi, tronsonul Bumbeşti- Livezeni este sectorul de cale ferată cu cele mai multe tuneluri aflate într-un defileu din ţara noastră.

Parcul Naţional Defileul Jiului a fost înfiinţat în anul 2005, fiind una din cele mai tinere arii protejate de pe teritoriul ţării noastre. Parcul este situat de-a lungul defileului format de râul Jiu între masivele Parâng si Vâlcan, în nordul judeţului Gorj. Se află la o distanţă de 28 de kilometri de municipiul Târgu-Jiu şi la 2 kilometri de localitatea Petroşani, fiind străbătut de Drumul European 79. Suprafaţa totală a Parcului este de 11.127 hectare, marea majoritate a acesteia aflându-se pe teritoriul judeţului Gorj, 10.545 ha, iar restul revenind judeţului vecin, Hunedoara (582 ha). Zona impresionează prin sălbăticia şi frumuseţea extraordinară a locurilor, prin uimitoarea bogăţie a florei şi faunei sălbatice, liniştea specifică zonei îl fac pe vizitator să simtă comuniunea cu Dumnezeu.

 

palbe3Cele mai multe tuneluri din România

 

Una dintre frumuseţile care merită văzute aici, este simplul fapt că, de la Livezeni până la Bumbeşti-Jiu, pe o lungime de 33 km, râul Jiul şi-a facut cel mai sălbatic defileu din România. Specialiştii în geologie au spus că această sălbăticie se datorează structurii geologice, reprezentată de roci foarte rezistente, precum cuartite, amfibolite, calcare cristaline ce dezvoltă şi menţin pereţi, tancuri, jgheaburi. Astăzi Bumbeşti-Jiu Livezeni este sectorul de cale ferată cu cele mai multe tuneluri aflate într-un defileu din ţara noastră, 43. Construcţia căii ferate din Defileul Jiului a început în anul 1924, dar a fost de mai multe ori oprită, astfel că, până în anul 1937 nu a înaintat decât 4 km. După 1948 lucrările au început şi s-au finalizat în acelaşi an. Pentru a străbate cei 33 km ai defileului a fost necesară construcţia a 43 tuneluri, 15 bolţi de susţinere din beton, 109 poduri, 2, 5 km ziduri de sprijin şi aproximativ trei milioane metri pătraţi de terasamente. Din anul 1973, potrivit reprezentanţilor CFR Gorj, calea ferată a fost electrificată.

 

 

Sute de specii de plante şi animale protejate

 

defileul jiului 01În Parcul Naţional Defileul Jiului au fost inventariate 701 specii de plante şi 441 de specii de animale, din care unele sunt protejate. Aici vieţuiesc vipere, vidre, urşi, râşi, iar zona are un mare potenţial turistic, fiind bogată în spectaculoase grote, puţuri naturale sau avenuri. În inima pădurii se întâlneşte un interesant tip de conace, gospodării specifice locului, iar pe traseul Bumbeşti-Jiu-Petroşani pot fi vizitate mănăstirile Lainici şi Vişina.

Vânătoarea şi pescuitul sunt strict reglementate în Parcul Naţional Defileul Jiului, iar accesul turiştilor este permis numai pe locurile marcate. „Orice lucrare sau activitate ce poate genera un impact negativ asupra ariei protejate este interzisă. Sunt permise activităţile tradiţionale (păşunat raţional, recoltarea plantelor medicinale, a fructelor de pădure şi a ciupercilor) desfăşurate cu acordul prealabil al administraţiei parcului. În parc există specii de insecte rarisime, de interes comunitar, aflate pe listele Uniunii Europene. De asemenea, în Defileul Jiului mai trăiesc cinci specii de liliac, care au dispărut cu ani în urmă de pe aproape tot continentul european, exemplare de vipere cu corn şi scorpioni mici, care în unele zone din Europa sunt pe cale de dispariţie”, explică supraveghetorii parcului.

 

 

Castrul roman de la Bumbeşti-Jiu

 

Castrul-roman-de-la-Bumbesti-Jiu-20101105151930Parcul Naţional Defileul Jiului include o zonă cu o deosebită încărcătură istorică şi spirituală. De o mare importanţă strategică încă de pe vremea romanilor, aici a fost ridicat un castru, o fortificaţie, mai ales pentru că Defileul Jiului era o barieră naturală în calea armatelor invadatoare. În toamna anului 1916, se dau lupte intense în nordul Gorjului, Defileul Jiului căpătând o deosebită importanţă pentru apărarea zonei Olteniei împotriva invaziei germane. Ruinele castrului roman de piatră, dar şi urmele unei aşezări civile din sec II şi III din localitatea Bumbeşti-Jiu, fac parte din monumentele istorice cu o mare însemnătate pentru poporul român. Sunt situate pe malul stâng al Jiului, de o parte şi de alta a drumului naţional.