Zeci de participanţi la Crosul Cetății Regale a Hațegului
Concurenți între 5 și 60 de ani au luat startul la prima ediție organizată de Voluntarii pentru Geoparc. Competiția a fost împărțită pe două secțiuni. Prima, ‘Crosul Scutierilor’, s-a desfășurat pe o distanță de aproximativ 3 km și a cuprins patru categorii de vârstă, iar cea de-a doua, ‘Crosul Cavalerilor’, a avut loc pe o distanță de aproximativ 6 km și la startul ei s-au aliniat participanți împărțiți în două categorii de vârstă. Cei doi atleți hunedoreni invitați de onoare ai primei ediții a Crosului Cetății Regale a Hațegului, Tomi Coconea — participant la șase ediții ale celei mai dificile curse de aventură din lume, Red Bull X-Alps — și Aristide Necula — participant la Maratonul Nisipurilor din Deșertul Sahara, una dintre cele mai dificile probe de ultramaraton din lume — au fost desemnați căpitani ai celor două secțiuni, fiecare din ei alergând alături de concurenții uneia dintre acestea și încurajându-i în permanență pe durata competiției. La finalul concursului, cei doi atleți i-au felicitat pe toți participanții și i-au încurajat să continue să alerge, să facă mișcare și să se bucure de frumusețea sportului.
Crosul Cetății Regale a Hațegului a fost organizat la inițiativa Voluntarilor pentru Geoparc pe un traseu amenajat și ecologizat tot de ei pe parcursul anului trecut cu scopul de a promova mișcarea, un stil de viață sănătos și obiectivele turistice de pe teritoriul Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului. Datorită succesului de care s-a bucurat, voluntarii își propun ca acest eveniment sportiv să fie organizat și în anii următori și chiar să devină o competiție de tradiție pentru Țara Hațegului.