Nimeni nu a văzut saltelele rupte şi murdare?!/ Condiţiile de groază de la Pediatrie – din cauza lipsei de comunicare!
Nimeni de pe secţie nu pare să fi văzut saltelele rupte şi murdare pe care erau obligaţi să doarmă copiii internaţi la Secţia Pediatrie a Spitalului Petroşani şi nu au comunicat conducerii administrative a instituţiei medicale care sunt problemele.
O lipsă incedibilă de comunicare, care a reieşit din ancheta solicitată de primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi pentru a vedea cine este de vină pentru faptul că micuţii internaţi la Secţia de Pediatrie erau obligaţi să doarmă pe saltele rupte şi murdare, iar mobilierul din saloane era ruginit. A fost destul un singur semnal, “scăpat” în mediul on-line de un părinte, pentru ca lucrurile să se îndrepte. Primarul Petroşaniului a constituit imediat o comisie care să analizeze cele semnalate, iar verificările s-au finalizat. “Nu s-au constatat mari deficineţe, dar, ca măsură,urmează ca managerul SUP; dr. Alin Vasilescu, să vadă de ce nu a fost înştiinţată conducerea pentru a se înlocui acea saltea care a şi fost filmată. Managerul spitalului a spus că nu a ştiut, nu i s-a comunicat această problemă. Am dat dispoziţie să se ia măsuri în concordanţă cu ce s-a întâmplat, pentru că nu pot să las lucrurile aşa”, a declarat primarul Tiberiu Iacob – Ridzi. Edilul spune că, până la urmă nu este treaba medicilor să vadă în ce condiţii dorm pacienţii, dar există personal care ar fi trebuit să sesizeze deficienţele existente pentru a putea fi remediate. Oricum se va zugrăvi peste tot, mobilierul ruginit a fost deja vopsit şi lucrurile au intrat, pentru moment cel puţin, pe un făgaş normal.
La finele lunii martie, tatăl unui copil internat la Secţia Pediatrie a SUP a filmat şu fotografiat condiţiile în care sunt ţinuţi cei mici. Mobilierul este învechit, iar saltelele de pe pătuţuri se putea transforma oricând în posibile surse de infecţii intraspitaliceşti, fiind rupte şi murdare. Primarul municipiului Petroşani a constituit imediat o comisie care să verifice cele semnalate, mai ales că de la bugetul local s-au alocat an de an fonduri pentru reparaţii şi nu înţelege de ce noptierele nu s-au putut recondiţiona, pentru că nu era vorba despre lipsă de medicamente sau de aparatură medicală sofisticată. “Noi am alocat an de an fonduri pentru reparaţii, am contribuit şi cu un procent de 10% la programul mare de reabilitare, atât pentru clădire, cât şi pentru aparatură medicală, zilele acestea am alocat 2 miliarde de lei vechi pentru cheltuieli curente”, a precizat primarul din Petroşani la vemea respectivă.