ANAF lovește și în românii din străinătate! Cum reinterpretează legislația?
ANAF a reinterpretat legislația care prevede cum sunt plătiți românii care muncesc la firme românești din afara țării ( de exemplu cei din construcții, piloții de la TAROM etc). Aceștia erau plătiți cu un salariu în România ( în general minimul pe economie) și cu diurna țării respective.
Spre exemplu, muncitorii din Germania primeau 14,5 euro pe oră, la care se adăugau câteva taxe locale, iar muncitorilor li se lua un impozit, dar banii erau restituiți la sfârșitul fiecărui an. Din acest an, însă, ANAF consideră toate aceste diurne drept venituri salariale, scrie onlinereport.ro.
Această noua interpretare nu este aplicată pentru viitor, așa cum ar trebui, ci pentru trecut. Astfel au fost controlate firmele de construcții care trebuie sa dea bani înapoi din trecut, bani pe care nu îi au, drept urmare, singura soluție la îndemână este intrarea în insolvență.
Dacă firmele ar plăti, în subsidiar, mișcarea s-ar întoarce împotriva muncitorilor care ar trebui să returneze o parte din banii primiți. ANAF a încercat o mișcare similară cu șoferii de TIR, însă în urma protestelor acestora a fost oprită toată mișcarea, scrie onlinereport.ro.
specialarad.ro