CJ Hunedoara ţine Aninoasa pe loc

   Din sărăcia lor, după patru ani de insolvenţă, edilii din Aninoasa au reuşit să pună bani deoparte pentru a asfalta jumătate din DJ 666 B, singurul drum care îi leagă de civilizaţie. Cealaltă jumătate ar trebui asfaltată de CJ Hunedoara, dar instituţia n-are bani.

an

Drumul care leagă Iscroniul de Aninoasa arată ca după război şi nu de puţine ori transportatorii de persoane care asigură navetele au ameninţat că nu vor mai intra pe traseu din cauza costurilor imense cu reparaţiile la maşini. Drumul se află în subordinea Consiliului Judeţean Hunedoara care a făcut câteva plombări în toamna anului trecut, însă drumul are nevoie de asfaltare în întregime. Astfel, edilii din Aninoasa au ajuns la o înţelegere cu CJ Hunedoara pentru a împărţi drumul în două şi fiecare autoritate să asfalteze câte o jumătate. Dacă Aninoasa a prins în buget suma necesară de peste 2 milioane de lei, Consiliul Judeţean Hunedoara n-a găsit banii necesari iar acum lucrarea stă pe loc.

„Înţelegerea verbală cu Consiliul Judeţean Hunedoara a fost ca să încerce să prindă ceva bani, am înţeles însă că până la rectificarea bugetară din iunie-iulie nu o să se poată, şi să reuşească dumnealor să asfalteze jumătate din drum. După aceea să ni-l predea şi să asfaltăm noi cealaltă jumătate. De principiu noi am prins bani pentru jumătatea noastră, dar dacă ei nu au bani trebuie să gândim o variantă, să ne apucăm să asfaltăm noi. Trebuie să găsim o cale de compromis”, a declarat viceprimarul localităţii Aninoasa, Adrian Albescu. Drumul judeţean 666B n-a mai fost reabilitat în întregime încă din timpul regimului comunist.