S-a stabilit. Mitingul minerilor, în 22 mai
Minerii şi energeticienii angajaţi la Complexul Energetic Huendoara sunt chemaţila protest în data de 22 mai.
Un miting organizat la Petroşani de Sindicatul Muntele, reprezentativ la nivelul CEH, care vrea să salveze, atât cât se mai poate, locurile de muncă ale oamenilor. La acţiune ade protest sunt aşteptaţi să participe cât mai mulţi hunedoreni, angajaţi sau nu la CEH, pentru că decesul companiei energetice ar condamna judeţul la sărăcie, după cum atrag atenţia sindicaliştii.
Cei de la Muntele atrag atenţia că în spatele divizării CEH, soluţie agreată şi chiar propusă de Guvern se vor ascunde adevărate drame sociale. Sindicaliştii atrag atenţia că CEH nu poate concura cu producătorii de energie hidro, eolian, lignit, nucleară, într-o piaţă liberă. În prezent, CEH produce energie electrică cu un cost care depăşeşte cu 200 lei/MWh preţul obţinut de pe piaţă. Potrivit datelor oficiale, în 2014 cele două termocentrale incluse în CEH au produs MW-ul la preţul mediu de 380 lei, pe care l-a vândut cu un preţ mediu de 160 lei. Dacă va fi exclusă partea minieră, considerată şi acum o gaură neagră, preţul ar scădea la 280 lei, oricum un preţ extrem de mare pe piaţşa concurenţială. Iar dacă în ţară nu se mai produce huilă, nimeni nu poate garanta că preţul cărbunelui din improt nu va creşte considerabil.
Liderii Sindicatului Muntele au atras nu o dată atenţia că, prin divizarea CEH, Guvernul urmăreşte doar atenuarea ori diminuarea impactului pe care l-ar avea închiderea bruscă a mineritului asupra clasei politice, în condiţiile în care, mai mult ca sigur, o astfel de măsură ar conduce la proteste violente în Valea Jiului, aşa cum s-a întâmplat în trecut.
Compania, controlată de Ministerul Energiei, a fost înfiinţată în 2012 prin fuziunea termocentralelor Deva şi Paroşeni şi produce electricitate prin arderea huilei din minele din Valea Jiului. Conform datelor prezentate de Ministerul Finanţelor, la finele lui 2014, CEH avea datorii totale de peste 62 milioane de euro la bugetul de stat, şomaj, pensii şi sănătate. De asemenea, datoriile comerciale ale Complexului Energetic Hunedoara sunt de aproximativ 200 de milioane de lei şi, pratic, nu există furnizor care să nu aibă bani de recuperat.