Bătut cu bestialitate şi tâlhărit în faţa copilului său

  L-a chemat la petrecere şi mai apoi l-a tâlhîrit. Asta a păţit un tânăr de 26 de ani, din Petrila, care a fost lovit cu bestialitate în faţa fiului său.

bataie-610x300

Tânărul a sunat în miez de noapte la poliţie şi le-a povestit oamenilor legii că, în timp ce se afla în locuinţa unui bărbat din Petrila, a fost lovit şi i s-a sustras suma de 200 de euro şi 2.000 de lei. Bărbatul spune că un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Rast, judeţul Dolj (care se afla în locuinţa unui bărbat din Petrila, la o petrecere), l-a sunat şi l-a invitat la chef, împreună cu familia. A acceptat invitaţia, întrucât cei doi se cunoşteau de mulţi ani, şi, împreună cu concubina şi fiul lor minor, s-a deplasat la locuinţa indicată. „Ajuns la adresa unde avea loc petrecerea, în momentul în care a pătruns în sufrageria apartamentului, tânărul în vârstă de 19 ani i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură cu pumnul în zona capului, acesta căzând şi pierzându-şi cunoştinţa. Ulterior, suspectul i-ar fi sustras persoanei vătămate 200 de euro şi 2.000 de lei, după care a plecat din locuinţă, însoţit alte cinci persoane, urcând în două autoturisme şi părăsind localitatea”, spun reprezentanţii IPJ Hunedoara.
Toţi cei 6 intenţionau să ajungă în zona Craiovei, însă au fost opriţi în trafic de către poliţişti, în comuna Bâlteni, judeţul Gorj şi aduşi înapoi la Petrila, de data aceasta la Poliţie, în vederea audierii şi a stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a comis fapta reclamată. „Poliţiştii vor efectua cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie, în funcţie de probatoriul administrat urmând a fi luate măsurile prevăzute de lege”, au mai precizat sursele citate.