Universitatea Petroşani – Inter Petrila 1 – 4
Meci uşor în deplasare pentru Inter Petrila pe terenul celor de Universitatea Petroşani în etapa a 23-a a campionatului judeţean de fotbal.
Petrilenii au condus destinele jocului încă din debutul acestuia şi la cum a arătat jocul se poate spune că un adeversar mai greu, pentru ei, a fost suprafaţa de joc, aflată într-o stare precară.
Prima repriză a aparţinut în totalitate roso-nerilor, lui Aurel Moldovan, care au marcat de două ori în poarta studenţilor prin Alin Bocu (foto) , după două penalty-uri executate perfect. Finalul reprizei avea să aducă o eliminare în tabăra Universităţii Petroşani, după ce Răducu Andrei a văzut al doilea cartonaş galben. Astfel, la finalul primelor 45 de minute de joc, Inter Petrila avea un avans de două goluri în faţa studenţilor, iar pe teren, echipa gazdă avea cu un jucător mai puţin.
După pauză Universitatea Petroşani a părut mai hotărâtă să schimbe soarta jocului, ratând o ocazie importantă la poarta Interului, însă cei care au marcat au fost tot petrilenii, prin Cozac, după o bâlbâială a apărării petroşănene. Cu 3 la 0 în dreptul oaspeţilor, atmosfera din tabăra studenţilor devenea tot mai tensionată, fapt care a dus ca în scurt timp Interul să mai marcheze odată prin Dolha, după ce acesta s-a jucat cu apărarea adversă.
Profitând de o relaxare din partea apărării oaspete, Universitatea a reuşit să marcheze un gol, chiar în finalul meciului, prin Voinea şi astfel, la capătul celor 90 de minute de joc, scorul indica Universitatea Petroşani – Inter Petrila 1 – 4.
„A fost un meci în care terenul ne-a pus mari probleme. Cunoşteam adversarul pe care urma să-l întâlnim şi ăsta a fost un avantaj pentru noi. A fost o victorie muncită şi meritată la care a contribuit toată echipa” a declarat Adi Câmpean, căpitanul Interului.