luni, aprilie 27th, 2015

 

A demarat cea de a doua etapă a proiectului “Tineri vulcăneni pentru comunitate”

    Proiectul “Tineri vulcăneni pentru comunitate”, implementat de  Asociația “Niloran”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Vulcan și Colegiul Tehnic “Mihai Viteazu”, a intrat în cea de-a doua etapă de implementare. Nicu Taşcă, preşedintele Asociaţiei „Niloran”, spune că,până acum, aproximativ jumătate din numărul propus de tineri au fost formați în domeniul participării publice și al mecanismelor acesteia. „Din datele strânse până acum, în urma completării chestionarelor de evaluare, a reieșit că adolescenții vulcăneni aveau nevoie de informațiile oferite de trainer și că ar mai participa la astfel de întâlniri.  DeCItește mai departe


Clubul Jiul Petroşani va avea o secţie de automobilism sportiv

    Clubul Sportiv Jiul Petroşani, aflat în directa subordinea  Consiliului Local, va avea o secţie de automobilism, pe lângă celelalte ramuri sportive deja existente. Solicitarea de înfiinţare a acestei secţii a venit de la un grup de participanţi la Campionatul Judeţean de Automobilism şi Karting Hunedoara, care doresc să activeze în mod organizat, sub egida Clubului Jiul. Iubitorii acestei ramuri sportive sunt o prezenţă constantă în campionatul judeţean de profil şi au obţinut până acum numeroase premii, reprezentând cu cinste municipiul Petroşani. Solicitarea i-a fost prezentată primarului municipiului Petroşani,CItește mai departe


Au nevoie de noroc?! Social- democraţii din CL Petroşani vor să reorganizeze coşeritul

    Tradiţia coşeritului ar putea fi reînviată la Petroşani, acolo unde un grup de consilieri locali a redactat o notă de fundamentare prin care se propune întocmirea unui studiu de oportunitate în vederea alegerii modalităţii de organizare a activităţii. Potrivit studiilor de specialitate,una dintre principalele cauze ale incendiilor la locuinţe este necurăţarea sau curăţarea defectuoasă a coşurilor de fum. Cei care locuiesc la case curăţă coşurile cum pot, pentru că vechii coşari autorizaţi sunt tot mai puţini sau chiar au dispărut de tot în unele zone. Iar cum înCItește mai departe


Termocentrala Paroşeni sistează furnizarea agentului termic

În perioada 1-8 mai 2015, abonaţii casnici şi industriali din Valea Jiului nu vor avea agent termic, ca urmare a efectuării unor lucrări la blocul energetic nr. 4 şi magistraţa de transport agent termic a SE Paroşeni. Potrivit unui comunicat al CEH, măsura sistării furnizării de agent termic va fi luată în vederea efectuării unor lucrări de mentenanţă strict necesare pentru asigurarea continuării funcţionării în siguranţa a Blocul nr. 4 din cadrul Sucursalei Electrocentrale Paroşeni. Cu acest prilej vor fi efectuate şi lucrări de reparaţii pe magistrala de termoficare aCItește mai departe


Proiect de reconstruire pentru Sarmizegetusa

    Un proiect de reconstituire 3D a orașului roman Ulpia Traiana Sarmizegetusa, cu ajutorul unor aparate ultra moderne, este în prezent derulat de specialiști români de la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT) Cluj-Napoca, ajutați de o echipă de la Centrul Național de Cercetare din Roma. Proiectul reprezintă o premieră pentru România, iar printre instrumentele folosite pentru reconstituirea 3 D a ruinelor din vechiul oraș Roma se numără o dronă și un scanner performant. Potrivit directorului MNIT Cluj-Napoca, Carmen Ciongradi, proiectul va dura doi ani.  


Se lasă cun un nou proces. APM Hunedoara a avizat un proiect în inima Retezatului!

      Agenţia de Protecţie a Mediului Hunedoara s-a ales cu un nou proces, intentat de Federația Coaliția Natura 2000, după ce a dat undă verde unui proiect privat hidroenergetic într-o arie naturală protejată din Munții Retezat. Cei de la APM susţin că proiectul nu distruge ecosistemul, însă activiştii de mediu au cu totul altă părere.   WWF- România și Federația Coaliția Natura 2000 România avertizează că Râul Alb, situat în Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului şi în situl Natura 2000 Strei-Haţeg, este pe punctul de a fi distrus prinCItește mai departe


Ce se întâmăplă în PSD Petrila/ Bobar vrea să-şi îndepărteze concurenţii înainte de alegerile din organizaţie!

 Sunt tot mai tulburi apele la PSD Petrila, acolo unde informaţiile din interior – necontrazise de nimeni în mod oficial – indică faptul că unul dintre cei mai vechi social – democraţi hunedoreni a fost exlus. De asemenea, iar alţi membri cu notorietate ar fi sub stricta supraveghere a preşedintelui organizaţiei, Gheorghe Bobar, care şi-ar dori înlăturarea lor. De fapt, se pare că lui Gheorghe Bobar îi este foarte frică de concurenţă şi din acest motiv ar fi dispus să-i înlăture pe toţi cei care ar putea reprezenta un realCItește mai departe


Se scumpește gazul! Prețuri mai mari cu 5-8%, începând cu 1 iulie

     De la 1 iulie, prețul final al gazelor naturale se va majora cu un procent cuprins între 5 și 8%, a declarat, joi, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, Niculae Havrileț. „Prețul final va crește cu circa 5 — 8% în medie de la 1 iulie, calculat pentru anul gazier 2015-2016. Este vorba de o medie pentru că prețul pe regiuni va depinde de fiecare operator în parte. Această majorare se va simți practic mai mult de la 1 decembrie deoarece până atunci consumul este micCItește mai departe


Castelul Corvinilor, brand pentru România şi Bulgaria

Castelul Corvinilor din Hunedoara, monument istoric din secolul al XV-lea ce a aparținut lui Iancu de Hunedoara, a fost ales de prestigioasa editură Lonely Planet pentru a fi imaginea de copertă a ghidului de călătorie pentru România și Bulgaria. Directorul Castelului Corvinilor, Costin Tinca, s-a arătat extrem de mulţumit pentru faptul că fotografia monumentului se află pe coperta principală a ghidului de călătorie, apreciind că acest lucru arată frumusețea și faima de care a început să se bucure cel mai frumos castel medieval din România.  


Spargere la piaţă. Hoţii vroiau aurolac pentru a avea cu ce se droga

   Doi tineri sunt căutaţi de poliţiştii din Petroşani după ce au spart un chioşc din cadrul ţarcului de produse industriale din cadrul Pieţei Centrale Petroşani. Unul dintre hoţi şi-a uitat telefonul la locul faptei şi a abandonat şi o parte din marfa furată, iar pieţarii cred că era drogat. Cei doi tineri care au dat atacul la chioşcurile cu produse industriale din piaţă ar fi căutat vopsea şi tuburi cu lipici care conțin solvenți cu efecte halucinogene. Mai exact aurolac şi prenadez, substanţe cu care se droghează mulţi dintreCItește mai departe


Începând de azi, persoanele fizice pot aplica în Programul ”Rabla”. 104 dealeri autorizați la nivel național

     Potrivit Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, persoanele fizice care vor să achiziționeze o mașină nouă pot aplica, începând de astazi, în cadrul Programului ”Rabla”, la cei 104 dealeri autorizați din întreaga țară. În cadrul Programului cu o valoare totală de 200 milioane lei, au fost alocate 20.000 de tichete pentru persoane fizice și 5.000 de tichete pentru persoane juridice și instituții publice. Tichetele vor fi alocate electronic, în sistemul informatic gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu. Din totalul bugetului alocat, 162,5 milioane lei sunt destinate pentru persoanele fizice,CItește mai departe


Bila albă / 27 aprilie 2015 – Petre Nica

     Petre Nica, preşedintele Sindciatului Muntele, pentru că prin gesturi extreme, trage un necesar semnal de alarmă întregii comunităţi locale asupra pericolului pe care-l reprezintă deciziile contradictorii ale Guvernului Ponta în legatura cu viitorul tot mai incert al Complexului Energetic Hunedoara.


Bila neagra / 27 aprilie 2015 – PSD Hunedoara

ORGANIZAŢIA PSD HUNEDOARA, pentru că în afara unor discursuri şi declaraţii pur politicianiste, nu a reuşit să întreprindă nici o acţiune concretă pentru sprijinul activităţii CEH. Mai mult, oamenii susţinuţi de PSD Hunedoara în funcţiile de execuţie de la CEH s-au dovedit a fi cei mai slabi manageri din istoria industriei miniere şi energetice din judeţul Hunedoara.


George Coşbuc – Doina

Copilo, tu eşti gata De-a pururea să plângi! Şi când eşti tristă, Doino, Tu inima ne-o frângi. Dar nu ştiu cum, e bine Când plângi, că-n urma ta Noi plângem toţi, şi-amarul Mai dulce ni-e aşa. Şi toate plâng cu tine Şi toate te-nţeleg, Că-n versul tău cel jalnic Vorbeşte-un neam întreg. Pe fete-n faptul serii Le-ntâmpini la izvor, Tu singură stăpână Pe sufletele lor. Le-nveţi ce e iubirea Şi râzi cu ochi şireţi, Deodat-apoi te-ntuneci Şi cântece le-nveţi: Să cânte ziua-n luncă Şi seara când se-ntorc, Când triste-n pragulCItește mai departe