Jujan nu şi-a dat demisia. Nu înseamnă că va rămâne pe post!
Directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, Constantin Jujan, nu şi-a dat demisia din funcţie, dar asta nu înseamnă că este decis să rămână pe post.
Preşedintele Consiliului de Administraţie, Alexandru Blaj, şi-a depus deja demisia din funcţie. Blaj a confirmat informaţia însă nu a dat alte detalii despre acest lucru. Se vorbeşte, însă, despre lipsa de sprijin şi de implicare a factorilor de decizie în soluţionarea problemelor Complexului, care este la un pas de faliment. Deşi s-a promis ajutor politic şi financiar, acest lucru nu s-aîntâmplat, iar CEH nu mai poate funcţiona în aceste condiţii.
Tot marţi se vorbea şi despre o posibilă demisie a directorului general al CEH, Constantin Jujan, însă informaţia a fost infirmată chiar de acesta. Asta nu înseamnă, însă neapărat că Jujan va rămâne în fruntea CEH. Potrivit unor informaţii, mandatul lui ar expira în perioada următoare, iar Constantin Jujan nu s-ar mai prezenta la concursul pentru postul de manager organizat de Ministerul Energiei.
În luna februarie a acestui an, Consiliul de Administraţie al CEH l-a desemnat pe Constantin Jujan în funcţia de director general al entităţii energetice, postul rămânând vacant după demisia lui Aurel Niculescu. De asemenea, Alexandru Blaj a fost desemnat tot atunci preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii energetice hunedorene. Complexul Energetic Hunedoara cuprinde cele două termocentrale hunedorene, Paroşeni şi Mintia, respectiv cele patru mine viabile – Lonea, Livezeni, Vulcan şi Lupeni. CEH are la ora actuală aproximativ 6.500 de angajaţi, atât în sectorul energetic, cât şi în cel minier.