Sentinţa în „Dosarul Alic”, amânată pentru a şasea oară!

 

    costel.alic_ Un dosar complex, cu mulţi inculpaţi şi, în mod cert, cu multe aspecte de analizat. Acestea ar putea fi motivele pentru care magistraţii Tribunalului Bucureşti nu se pot pronunţa pe fondul cauzei în dosarul în care ex-prefectul de Hunedoara, Costel Alic, este judecat pentru delapidare.

Dosarul, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti încă din 2010, are legătură directă cu exploatarea de cuarţ de la Şiglău – Uricani şi,alături de Costel Alic, mai sunt încă 9 inculpaţi şi nu mai puţin de 19 părţi civile, printre care şi o bancă ce i-a aparţinut lui Sorin Ovidiu Vântu, dar şi Astra Asigurări, societatea ce îi aparţine miliardarului Dan Adamescu. Lui Costel Alic i se impută un credit de care acesta spunea cu ceva vreme în urmă că nu s-ar fi folosit niciodată.  Practic este vorba despre un credit luat de la Banca Română de Scont – parte civilă în acest dosar – cu garanţia societăţii de asigurări Astra, cea care a fost până la urmă primul prejudiciat al afacerii. Romcuarţ, societatea care a deţinut licenţa de exploatare pentru cuarţul din cariera de al Şiglău – Uricani, a luat un credit de câteva milioane de dolari de la Banca Română de Scont, iar în contul acelor bani a dat chiar licenţa, numai ca să nu aibă nici un fel de probleme.

cuart