Elevii de la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” au câştigat un nou proiect la nivel naţional

liceu leonidaElevii de la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Petroşani sunt fericiţii câştigători ai unui proiect implementat la nivel naţional şi finanţat prin granturile SEE 2009-2014 în cadrul Fodului ONG pentru România. Proiectul intitulat „Soluţii eligibile de utilizare a deşeurilor în mod constructiv “ coordonat de prof. Cercel Ana Maria, îşi propune ca deşeurile colectate de pe anumite zone ale Văii Jiului să fie transformate în obiecte utile sau de decor pe care apoi să le comercializeze.

“Nu ne propunem să facem curat, nu ne propunem să ecologizăm zona deoarece acest lucru s-a dovedit în zadar. Până ce oamenii nu vor conştientiza importanţa păstrării curăţeniei şi până ce autorităţile nu vor împărţi amenzi, toată munca noastră de voluntari este în zadar. Ne propunem, în schimb, să folosim ceea ce alţii aruncă, să adunăm aceste deşeuri prin implicarea elevilor şi părinţilor acestora, dacă se poate, şi apoi să transformăm aceste deşeuri în ceva util. ne-a venit ideea colectării materialelor ce pot fi reciclate şi folosite la şcoală în timpul orelor sau în timpul liber.Ideea noastră are un caracter inovator pentru că suntem singurii, cel puţin din zona noastră, care s-au gândit să valorifice ceea ce alţii aruncă, fără a mai fi nevoie de centre de colectare, evitând, astfel, intermediarii.Vrem să dăm de lucru, în timp, întregii comunităţi. Ne dorim să încercăm noi, să vedem dacă soluția este viabilă, dacă aduce venit şi dacă este sustenabilă şi apoi dorim să ”vindem” pontul şi altora”, se spune în proiectul inedit al elevilor de la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” .



(Următoarea știre) »