IMPRESIONANT. PESTE 95.000 DE PELERINI, LA MORMÂNTUL Părintelui Arsenie Boca
Mănăstirea Prislop este loc de reculegere, iar în acest week-end zeci de mii de oameni din toată ţara au venit aici să se roage la mormântul Părintelui Arsenie Boca.
La datorie au fost şi jandarmii hunedoreni, care au asigurat măsurile de ordine şi siguranţă publică. Au fost peste 30 de jandarmi la Mănăstirea Prislop, iar măsurile adoptate de aceştia au vizat asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă pentru toţi credincioşii care care au trecut pragul Sfântei Mănăstiri Prislop, numărul acestora fiind unul foarte ridicat.
Astfel, spun reprezentanţii IJJ Hunedoara, aproximativ 95.000 de credincioşi au ales să viziteze Mânâstirea Prislop în acest weekend.
„În incinta mănăstirii, jandarmii au asigurat ordinea publică pe timpul slujbei religioase şi au realizat dispozitive de îndrumare a credincioşilor pe timpul pelerinajului la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Au fost aplicate 3 sancţiuni pentru cerşetorie şi 10 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale”.