„Creaţie, Artă şi Imaginaţie” la PSD Petroşani
Goblenuri, bijuterii, origami,pictură, quilling (handmade) şi un machiaj horror. Acestea au fost ingredientele artistice ale unei noi acţiuni ale Clubului Femina şi Organzaţizei femeilor social-democrate din Petroşani, în parteneriat cu elevii de la Școala Generală Nr. 7 Petroșani.
Expoziția de goblenuri a fost prezentată de către familia Tomuș Todor-pensionar și Olivia-Ana-educatoare la Gradinita nr 2, care se ocupă cu coaserea goblenurilor de aproximativ 15 ani. Domnul Tomuș a explicat că a început să coase din momentul în care a ieșit la pensie și este bucuros că prin acest hobby nu a avut timp să se plictisească. Domnia sa, a prezentat tehnica de coasere și pasiunea pe care o are pentru această artă, iar împreună cu soția au cusut un număr semnificativ de goblene.
Doamna Vințan Felicia-director al Subfilialei Petroşani a Societăţii de Cruce Roşie din Romania a explicat, la rândul ei cum a îmbrăţişat şi cum s-a îndrăgostit de „Quilling” o pasiune artistică pe care a descoperit-o din momentul când a stat acasă, în concediul pentru creșterea copilului.
Artistul plastic Laura Bogdan Hancăș a prezentat un set de bijuterii orginiale din creaţia sa și modul lor de realizare.
Elevii de la Școala Generală Nr. 7 Petroșani însoţiţi de mentorii lor, respectiv director adj. prof. Gherlan Monteola şi profesor Cristina Sarbu au prezentat hobbyurile și pasiunile lor pentru creație şi artă. Astfel, Robu Andreea , Iovan Alexandra , Rusu Roxana şi Marcocian Raluca,Ileana Karina au făcut dovada talentului lor la desen, pictură, realizarea de aranjamente din hârtie sau chiar realizarea de machiaje horror.
„Am avut parte de o seară interesantă şi educativă, în tonul activităţilor pe care le propune comunităţii locale Clubul Femina, unde buna dispoziţie şi bunul gust au fost la ordinea zilei”, ne-a declarat Violeta Burlec, preşedinta Clubului Femina.