Lideri ai comunităţii maghiare din Valea Jiului omagiaţi de UDMR

winkler„În fiecare an, alegem un motto în jurul căruia organizăm Zilele Maghiare din judeţul Hunedoara. În acest an, a fost firesc să planificăm manifestările sub egida aniversării a 25 de ani de la înfiinţarea UDMR. Anticipând aniversarea din acest an, 2014 a fost anul comunităţii în judeţul Hunedoara, pentru că în centrul activităţii noastre a fost şi va rămâne munca în beneficiul comunităţii. Aniversarea celor 25 de ani marchează şi un nou început, dă startul unui nou sfert de veac pentru UDMR”, a afirmat preşedintele UDMR Hunedoara, deputatul european Iuliu Winkler, duminică, în cadrul deschiderii oficiale a Zilelor Maghiare.

La ceremonia de deschidere, care a avut loc la Casa de Cultură din Hunedoara, au participat ambasadorul Ungariei la Bucureşti, dl. Zákonyi Botond, Hegedüs Csilla, secretar general adjunct al UDMR responsabil cu problemele culturale, o delegaţie din judeţul Vas, Ungaria, condusă de vicepreşedintele Marton Ferenc, o delegaţie din oraşul Várpalota din Ungaria înfrățit cu municipiul Petroşani, precum şi reprezentanţi ai judeţului Covasna.

maghiari premiati”Acum şase ani am decis că în fiecare an vom reuni comunităţile maghiare din judeţ şi în cadrul Zilelor Maghiare vom prezenta valorile, tradiţiile noastre, patrimoniul cultural nu numai în cadrul comunităţii noastre, ci şi majorităţii, contribuind astfel la păstrarea dialogului intercultural, care, de altfel, are o tradiţie lungă în judeţul nostru”, a mai spus Iuliu Winkler. Preşedintele Organizaţiei municipale UDMR Hunedoara, Kofity Zoltán, şi consilierul local Takács Aranka au salutat publicul în calitate de gazde ale evenimentului, Hegedüs Csilla a vorbit despre reconstrucţia Uniunii. La rândul său, ambasadorul Zákonyi Botond a vorbit despre faptul că Ungaria va sprijini în mod consecvent comunitatea maghiară din sudul Transilvaniei.

În cadrul ceremoniei, au fost decernate premiile ”Barcsay Ákos”, distincţie care a fost instituită anul trecut, şi este decernată personalităţilor care au obţinut rezultate deosebite în munca lor în beneficiul comunităţii maghiare din judeţ. În acest an, premiul a fost acordat protopopului romano-catolic Szász János, inspectorului şcolar general adjunct profesor Máté Márta şi lui Antal Amália care activează în cadrul societăţii civile din Lupeni.
Evenimentul de deschidere a Zilelor Maghiare a continuat cu un program cultural, după care a urmat un concert rock. Manifestările Zilelor Maghiare din judeţul Hunedoara, ediţia a VI-a, se desfăşoară timp de 10 zile în 11 localităţi din judeţ, în perioada 1-10 mai.



« (Știre anterioară)