Nici un edil din Valea Jiului n-a fost invitat la Bruxelles
Consiliul Judeţean Hunedoara trimite la Bruxelles nu mai puţin de 29 de consilieri judeţeni şi primari, însă nici un edil şef din Valea Jiului. Unii dintre primari spun că neincluderea măcar a unui edil din sudul judeţului pe listă, le întăreşte convingerea că este „o excursie de partid”.
Delegaţia hunedoreană formată din consilieri judeţeni inclusiv din Valea Jiului şi primari de comune, oraşe ori municipii va participa la „Ziua Porţilor Deschise la Instituţiile Europene”, eveniment organizat la Bruxelles în contextul festivităţilor „Zilei Europei”. Numai că, din delegaţie nu face parte nici un primar din cele şase localităţi ale Văii, ca şi cum regiunea sudică nu este parte componentă a judeţului Hunedoara. Vizita este un prilej numai bun de a fi promovate valorile Hunedoarei, dat fiind faptul că aleşii judeţeni se prezintă cu un stand care reuneşte „principalele elemente de identificare ale judeţului” cum ar fi cetăţile dacice din Munţii Orăştiei şi Castelul Corvinilor de la Hunedoara.
Cele două vestigii fără a le putea fi contestată valoarea, sunt punctele tari în promovarea judeţului, însă sunt şi altele care ar fi meritat promovate, iar Valea Jiului are staţiunile de schi, fără pune la socoteală alte obiective. Tocmai din acest motiv mai mulţi edilii din Vale consideră că ar fi trebui incluşi pe listă şi unul sau doi primari din zonă. „Eu nu puteam merge, nu cunosc cine merge şi nu am primit invitaţie. Probabil că este o excursie de partid şi merg peneliştii. Am curajul să pun pariu că merg penelişti şi foşti pedelişti. Cred că nu era rău să fi luat măcar la mişto un primar din Vale, nu pe mine, unu –doi din fiecare zonă. Valea are o treme din populaţia judeţului şi ei au scos Valea Jiului din judeţ. Este cea mai clară dovadă că pe ei nu-i interesează de Valea Jiului, este o demonstraţie că ei nu au nici o treabă cu această zonă. Măcar de ruşine, de păstrarea aparenţelor trebuie invitat un edil din Vale”, a declarat Dănuţ Buhăescu, primarul localităţii Uricani. Acesta are o explicaţie pentru prezenţa consilierilor judeţeni din Vale pe lista celor care merg la Bruxelles: „au fost luaţi în excursie, probabil, pentru a le mai vota câte un proiect”. Invitaţie nu au primit nici edilii din Petroşani, Aninoasa ori Petrila.
Primarii din Vale sunt de la PSD şi UNPR
Preşedintele interimar al CJ Hunedoara, Dorin Gligor, spune că nu s-a ocupat de organizarea vizitei. „Ştiu că s-au făcut invitaţii la majoritatea primarilor, în limita locurilor mijlocului de transport. Sunt atâtea investiţii de demarat, sunt atâtea lucruri de făcut şi chiar nu aş avea timp să mă ocup de treaba aceasta, să văd care dintre primari e invitat. (…) Suntem parte din Uniunea Europeană, nu este ceva ieşit din comun. Aş ieşi din şabloanele acestea de interpretare a orice, aşa nu mai ieşim niciodată niciunde, trebuie făcute şi astfel de acţiuni pentru promovare. Este un lucru făcut de consiliile judeţene, am intrat în UE, vor fi întâlniri acolo, avem nevoie de aceste lucruri. Ştiu că primarul Cornel Resmeriţă a fost invitat şi a declinat oferta (n.r. edilul din Lupeni este suspendat din funcţie şi se află în arest la domiciliu”. Cine nu merge acum va merge altă dată”, a declarat şeful CJ Hunedoara, Dorin Gligor. De precizat ar fi că din delegaţia care merge la Bruxelles fac totuşi parte doi consilieri judeţeni din Valea Jiului, iar pe lângă alţi aleşi judeţeni şi primari de oraşe şi 11 primari ori viceprimari de comune hunedorene.Pentru deplasarea delegaţiei judeţului Hunedoara la „Open Doors Day – Ziua Porţilor Deschise la Instituţiile Europene” s-a alocat în acest an suma de 180.000 de lei, iar transportul membrilor delegaţiei se va face cu un autocar şi un microbuz, ambele ale CJ Hunedoara.