Elevii care obțin premii și mențiuni la olimpiadele școlare internaționale se pot înscrie la facultate direct pe locurile bugetate

     Potrivit unui act normativ, adoptat de Senat în calitate de Cameră decizională, elevii care obțin în timpul liceului premii și mențiuni la olimpiadele școlare internaționale se vor putea înscrie la facultate, fără să mai participe la admitere, direct pe locurile la buget.

Elevi-olimpici

„Candidații la studiile universitare de licență care au obținut, în perioada studiilor liceale, distincții (premiile I, II, III, mențiune) la olimpiadele școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației si Cercetării Științifice beneficiază de dreptul de a se înscrie, fără susținerea concursului de admitere, pe locuri finanțate de la buget, pentru un program de licența, masterat sau doctorat”, se arată în proiectul de lege – care trebuie promulgat și publicat în Monitorul Oficial pentru a produce efecte.

Legea educației stabilește, în prezent, doar că instituțiile de învățământ superior au posibilitatea de a oferi facilități/condiții speciale la admitere pentru candidații la studiile de licența, daca aceștia au obținut în liceu distincții la olimpiade școlare și/sau la alte concursuri naționale/internaționale.

Totodată, elevii din clasele a XII-a care participa la olimpiade internaționale sau la competiții sportive și artistice internaționale programate în perioada sesiunii normale de bacalaureat vor susține examenele în cadrul unei sesiuni speciale de BAC. Unele Facultăți admit elevii olimpici la fazele internaționale fără examen.

Potrivit unei note publicate de Ministerul Educației, sesiunea speciala pentru olimpici a bacalaureatului 2015 se desfășoară în perioada 16 mai – 29 mai 2015.

Sursa:ziarulunirea.ro