Luni începe „Săptămâna liberală” în Valea Jiului
Pe 24 mai, liberalii români aniversează 140 de ani de la momentul în care revoluţionarii paşoptişti Ion C. Brătianu şi Constantin Rosetti puneau bazele Partidului Naţional Liberal. Considerat un bastion al democraţiei din ţara noastră, Partidul Naţional Liberal a jucat un rol important pe scena politică a României, având 30 de premieri din cei aproape 90 câţi a avut România modernă şi contemporană. PNL a fost de altfel, exceptând perioada tristă a celor 45 de ani de comunism în care a fost interzis, unul dintre partidele de numele căruia se leagă cele mai bune momente de dezvoltare a ţării.
Parte din istoria acestui partid politic de tradiţie a fost scrisă şi de bravi oameni politici ai Văii Jiului. Atât în perioada antebelică şi interbelică, dar şi în anii de după 1989. Toate aceste momente vor fi rememorate de actualii liberali din Valea Jiului, care doresc să aducă în faţa opiniei publice, la ceas aniversar, adevărata imagine a PNL.
În acest sens, la nivelul tuturor localităţilor din Valea Jiului, vor avea loc de luni, 11 mai şi până sâmbătă, 16 mai o serie de activităţi culturale, sportive şi sociale, reunite sub genericul “Săptămâna liberală în Valea Jiului”. “Împreună cu toţi colegii din cadrul organizaţiilor locale PNL din Valea Jiului am decis să marcăm aniversarea celor 140 de ani de la înfiinţarea PNL-ului printr-o suită de manifestări culturale, artistice, sportive şi sociale pe care le dedicăm întregii comunităţi locale. Politica liberală înseamnă o politică cu oameni pentru oameni şi noi credem că aşa cum muncim împreună în Valea Jiului, tot aşa trebuie să ne bucurăm împreună”, apreciază Costel Avram, preşedintele PNL Petrila şi coordonator al organizaţiilor liberale din Valea Jiului.
Avram apreciază că programul “Săptămânii liberale” este unul extrem de variat, care pe de o parte, va pune în valoare realizările liberalilor pentru Valea Jiului şi va readuce în atenţia publicului câteva din personalităţile marcante ale mişcării liberale din Valea Jiului, iar pe de altă parte, va aduce un program variat de acţiuni, pe gustul tuturor simpatizanţilor PNL din Valea Jiului, care sunt aşteptaţi să participe la cât mai multe dintre activităţile organizate de liberali.
“În altă ordine de idei, la ceas aniversar, doresc să le adresez mulţumiri tuturor celor care au scris prin faptele lor istoria liberală a Văii Jiului, dar şi celor care duc astăzi mai departe tradiţia unui partid pentru care singurul interes îl reprezintă progresul comunităţilor din care fac parte. Tuturor, la ceas aniversar, un sincer La mulţi ani !”, a mai declarat Costel Avram.