INFORMARE METEO pentru JOI: Ploi torențiale, vânt puternic, descărcări electrice și grindină. HARTA ANM

       Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo privind fenomene de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă pentru joi, 14 mai, în intervalul orar 7.00 – 23.00.

avertizare-meteo-ploi-300x187

În intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică se va accentua în vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi în zonele montane şi submontane, unde vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă
durată ale vântului.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat, mai ales în Maramureş, Transilvania şi zona de munte, 20…30 l/mp.

harta-300x213Pe arii restrânse va cădea grindină. În restul teritoriului instabilitatea atmosferică se va manifesta local, mai ales în orele serii.

sursa:meteoromania.ro