Proteste spontane la Mina Livezeni şi la Termocentrala Mintia
Aproximativ 200 de mineri care lucrează în schimbul II la Mina Livezeni au intrat cu întrziere în şut, în urma unui protest spontan.
Oamenii se tem pentru locurile lor de muncă, în condiţiile în care veştile care vin dinspre Complexul Energetic Hunedoara nu sunt deloc liniştitoare. În plus, aceştia îl contestă pe liderul Sindicatului „Muntele”, Petre Nica, şi spun că s-au săturat să fie minţiţi. „Aproximativ 200 de mineri, de la schimbul II, au intrat cu întrziere în şut. Situaţia nu s-a detensionat, iar oamenii ne-au pus să luăm legătura cu conducerea Complexului Energetic Hunedoara şi, dacă există un program de restructurare şi redresare pentru CEH să le fie prezentat şi lor. De asemenea, ne-au cerut nouă, sindicatelor, să facem o şedinţă comună, iar la Mina Livezeni să fie o singură voce sindicală”, a declarat Adrian Jurca, liderul Sindicatului Liber de al Mina Livezeni, care nu este afiliat la „Muntele”. De precizat că proteste similare ar putea avea loc şi la celelalte schimburi, pentru că situaţia este încă tensionată. La Mina Livezeni mai sunt la ora actuală 1043 de angajaţi.
Proteste au fost, miercuri dimineaţa, şi la Termocentrala Mintia, unde angajaţii au întrerupt lucrul. Asta după ce marţi, în faţa Prefecturii Huendoara, energeticienii au organizat un miting de protest. Nemulţumirile se leagă tot de situaţia CEH, iar energeticienii au cerut divizarea companiei energetice şi acordarea ajutorului de stat.