Violatorul din Lupeni, la un pas de sentinţă
Magistraţii Judecătoriei Petroşani ar putea da sentinţa în cazul individului din Lupeni, acuzat că a luat cu forţa de pe stradă o minoră şi a abuzat-o sexual.
Recidivistul aflat în prezent după gratii fiind judecat pentru viol în stare de arest preventiv, riscă o pedeapsă de până la opt ani de închisoare dat fiind faptul că a luat cu forţa o minoră de pe o stradă din municipiul Lupeni, a dus-o pe malul Jiului de Vest şi a violat-o. Martorii aduşi de către procurori pentru audieri în acest dosar i-au conturat individului, în instanţă, un portret deloc favorabil şi acesta ar putea fi şi unul dintre motivele pentru care magistraţii nu l-au lăsat pe recidivist în arest la domiciliu ori control judiciar, în ciuda insistenţelor acestuia. Procesul lui Nicolae Bitang poreclit „Nimurug”se apropie de final şi la termenul din această lună ar putea fi dictată sentinţa în condiţiile în care martorii propuşi atât de el cât şi de procurori au fost audiaţi de instanţă.
Nimurug a ajuns după gratii la finele anului 2014, pentru că a violat o adolescentă de 15 ani din Lupeni. Apropiaţii recidivistului susţin că şi tânăra are o parte din vină şi că nu era tocmai uşă de biserică. Aceasta i-ar fi propus de mai multe ori să aibă o relaţie, dar a fost refuzată de recidivist şi acesta ar fi motivul pentru care l-a reclamat pentru viol. Procurorii şi poliţiştii care au instrumentat dosarul sunt însă de altă părere şi au probe solide care susţin acuzaţiile.