TENSIUNEA ARTERIALĂ ŞI OBEZITATEA ÎN ATENŢIA D.S.P
Tot mai multe persoane exagerează atunci când vine vorba de mâncare. Acesta pare să fie şi motivul pentru care gradul de obezitate în rândul hunedorenilor este în creştere. La centrul de zi din municipiul Deva, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Hunedoara au venit în atenţia hunedorenilor cu noi sfaturi privind crearea unui stil de viaţă sănătos. Un semnal de alarmă a fost tras prin intermediul acestei întâlniri asupra gradului de obezitate tot mai ridicat precum şi a numărului tot mai mare de persoane cu probleme ale tensiunii arteriale.
„La sfârşitul săptămânii este Ziua Mondială de Luptă împotriva Hipertensiunii şi Ziua Europeană împotriva Obezităţii. Şi la noi în judeţ, din datele statistice care le-am transmis se înregistrează o creştere a numărului de persoane cu indice de obezitate ridicat, obezitate ce înseamnă un indice corporal peste 30“, dr. Cecilia BIRĂU, purtător de cuvânt D.S.P. Hunedoara
Tot în cadrul acestei întâlniri oamenilor prezenţi le-a fost măsurată şi tensiunea. O activitate primită cu mare drag de vârstnici.
„Foarte bine, dacă ar da Dumnezeu să fie si mai dese ar fi foarte bine”
“ Este foarte bine îi aşteptăm şi mai des ca să ne ajute şi pe noi”
“ Este foarte bine venită, eu ţin legătura cu tot ce e ştiinţific de la televizor , mănânc cât se poate de sănătos şi mă simt foarte bine”
Pentru creearea unui stil de viaţă sănătos precum şi a unui mod de alimentaţie care să nu afecteze organismul, medicii le recomandă hunedorenilor să evite mâncărurile de tip fast-food şi să respecte cele trei mese ale zilei, să consume minimum doi litri de lichide pe zi şi să facă mişcare cel puţin 30 de minute în fiecare zi.